sâmbătă, 9 iulie 2011

Ce carte i-ai da copilului tau sa citeasca?

Radio Romania Cultural a reluat din 4 iulie emisiunea "Cartile Seherezadei". In fiecare zi, de luni pana vineri, la ora 15, pe frecventele acestei statii, timp de 5 minute va descopar sau doar va reamintesc cate o carte. E darul meu minuscul pentru toti aceia care nu s-au transformat inca in masini de tocat viata.
Din mailurile primite sau discutiile avute cu parintii copiilor ce au participat la atelierele de lectura interactiva de la teatrul Odeon, am inteles ca adultii isi doresc semnalarea unor carti despre educatie. Am cautat, m-am documentat (multumesc Florinei Parjol, PR la editura Trei si, fireste, editurii Trei:)astfel ca am introdus in sezonul de vara al emisiunii, mai multe titluri ce raspund acestor doleante.
Si, daca tot am ajuns la subiectul acesta, ce carti i-ai recomanda copilului tau sa citeasca? Sa zicem ca are 12-13 ani, tocmai a intrat in vacanta si n-a primit nici o lista de la "doamna" (cazuri nu atat de singulare pe cat mi-as dori sa cred). Lui Matei i-am pregatit: "De veghe in lanul de secara" si "9 povestiri" ambele scrise de Salinger, "Imparatul mustelor" - William Golding, "Momo" - basmul modern al lui Michael Ende si "Colt alb" de Jack London. Un strop de poezie a lui Eminescu.
Cum arata lista voastra?

joi, 10 februarie 2011

La Odeon, ateliere pentru copii

Mă pregătesc pentru întâlnirile cu copiii, în fiecare sâmbătă, la teatrul Odeon. Iată:



Cărţile Şeherezadei la Teatrul Odeon

- ateliere de lectură interactivă cu Adriana Mocca –

Preambul

Pe vremea mea... existau bunici cu grădini miraculoase şi poveşti pe îndelete. Pe vremea mea, mama avea timp să citească, seara, dintr-o carte, împreună cu copiii ei. Pe vremea mea, profesorii de română predau literatură cu pasiune. Azi e puţin diferit.

„Sunt frântă de oboseală după o zi de muncă, abia reuşesc să-i mai văd pe copii. Să le citesc ceva? Nu se pune problema, aş adormi înaintea lor”, mi se plânge o prietenă, manager într-o firmă de mare succes. „Nu ştiu ce se întâmplă la şcoală, acum au nişte manuale cu totul diferite. Care literatură? Un fel de comunicare ar fi, dar cu exemple din reclame. I-am cumpărat albume, cărţi de aventuri, dar nu ştiu cum să-l fac să citească” îmi povestea mama unui elev de clasa a V-a. Ideea atelierelor s-a născut din experienţa mea de părinte, actriţă şi realizatoare a unei emisiuni culturale, „Cărţile Şeherezadei”. Când îl implici pe copil în jocul de-a teatrul, când îl tratezi ca pe un partener de „scenă”, acesta devine cu mult mai atent, mai responsabil, mai deschis. Şi începe să citească, să descopere o minunată lume nouă!


Motivaţie

Învăţăm să iubim literatura pentru că cineva din apropierea noastră ne citeşte. Ne formăm cu ajutorul unor modele. Dar acestea ajung rar, astăzi, în spaţiul public, astfel că n-ar trebui să ne mire apetenţa scazută a tinerilor pentru lectură şi cultură.

Atâta vreme cât incultura unor personaje mediatizate a devenit aproape titlu de glorie, copiii noştri vor alege acest model. Învăţământul se confruntă cu probleme multiple iar lectura a devenit o activitate “neplacută” care necesită o nouă abordare.

Prezentare

Atelierul “Cărţile Şeherezadei” este un concept de lectură interactivă, într-un spaţiu teatral. Prin joc şi tehnici teatrale copiii parcurg texte importante ale literaturii române şi universale şi deprind gustul pentru lectură şi cultură, într-un mod atractiv, “ca la teatru”, chiar în spaţii teatrale, acolo unde şi actorii citesc texte, repetă sau joacă.
Argument

Implicarea copiilor în lectura interactivă cu un actor profesionist poate să ofere o cheie de intrare pe tărâmul literaturii, prin intermediul jocului. Această formă de învăţare este percepută ca o joacă, atelierul fiind un cadru lipsit de competiţia notelor. Oferă informaţie, relaxare, informaţie cultural-artistică şi deschide gustul pentru lectură.



Public ţintă

l Grupa mică - se adresează copiilor între 5 şi 9 ani.

l Grupa mare – se adresează elevilor între 10 şi 14 ani.





Structura atelierului

l Propunerea textului

l Distribuirea rolurilor. Lectura unui fragment pe roluri.

l Discuţii pe marginea textului.



Obiective

l Să dobândească noi cunoştinţe literare.

l Să citească texte importante în timpul atelierelor.

l Să deprindă comunicarea expresivă.

l Să depăşească timiditatea.



Durată, frecvenţă, număr de participanţi

l Timp de lucru: 90 minute cu 2 pauze

l Săptămânal, sâmbătă dimineaţa, timp de 6 săptămâni.

l Debut – 12 februarie 2011.

l Număr participanţi: 10-12.

l Orar – grupa mică – 11-12,30, grupa mare – 13,30 – 15.


Plan ateliere grupa mică

· Antoine de Saint Exupery – Micul prinţ

· Michael Ende – Momo

· Lewis Caroll - Alice în Ţara Minunilor

· Nikolai Nosov – Aventurile lui Habarnam

· Al. Mitru – Legendele Olimpului

· C.S.Lewis – Cronicile dinNarnia

Plan ateliere grupa mare

· George Andreescu – Iliada (repovestită pentru copii)

· Mircea Eliade – Romanul adolescentului miop

· Antoine de Saint-Exupery – Micul prinţ

· Shakespeare povestit pentru copii

· Ion Luca Caragiale – O scrisoare pierdută

· J.D. Salinger – De veghe în lanul de secară

vineri, 10 septembrie 2010

Manualul, un exerciţiu pentru conducători

În vremuri tulburate, bezmetice, lipsite de valoare dar fudule în strădania de a o imita, pentru a nu pierde cu totul libertatea, pudoarea, fidelitatea şi atenţia, recitirea lui Epictet şi a Manualului său, ar putea fi adevărul-sursă-de-speranţă. Despre viaţa lui Epictet din Hierapolis, reprezentant al stoicismului roman, sclav eliberat al unui crud patrician, nu se ştiu prea multe. Se pare că data naşterii sale ar fi anul 50 d.Hr, că a fost elevul filozofului Gaius Musonius Rufus şi sigur e că a devenit el însuşi profesor de filozofie. Conferinţele şi dizertaţiile sale s-au păstrat graţie notiţelor elevului său, Flavius Arrianus. Ca şi Socrate, pe care de altfel îl citează frecvent în cugetările sale, Epictet pare a fi fost interesat mai degrabă de viaţa trăită onest, la calitate maximă, într-un prezent solid, decât de o posteritate asupra căreia omul nu are putere: “aminteşte-ţi că eşti actor într-o piesă, lungă sau scurtă, în care autorul a vrut să te includă. Dacă el vrea ca tu să joci rolul unui cerşetor, trebuie ca tu să-l joci cât poţi mai bine. La fel, dacă vrea să joci rolul unui şchiop, al unui împărat, al unui plebeu. Căci depinde de tine să joci bine personajul care ţi-a fost dat, dar depinde de altul să ţi-l aleagă”.
Să privim puţin lumea şi pe noi înşine prin luneta lui Epictet. Îşi joacă profesorii cât pot ei de bine rolul atribuit? Sunt guvernanţii aceştia sau cei de dinaintea lor sau cei ce vor urma, conştienţi de responsabilitatea, importanţa şi încrederea ce le-a fost acordată? Dar medicii, directorii de spitale, asistentele îşi amintesc măcar odată pe zi, partitura vitală pe care o joacă?  Nu trebuie să ai judecata înţeleptului ca să constaţi la tot pasul negaţia triplă ce ar decurge, dacă răspunsurile ar fi sincere. Sistemul, asupra căruia se abate oprobriul public, e format din oameni. Eu, tu, noi. Pudoarea, modestia, fidelitatea, generozitatea, consecvenţa, libertatea nu există înafara noastră, ca nişte formaţiuni eterice capabile să aterizeze calm pe coşul casei şi să ne împodobească precum bradul de Crăciun.
Cei care îşi doresc puterea, crezând că o merită sau sperând că vor schimba ceva cu ajutorul ei, ar trebui să petreacă un timp de meditaţie, având afirmaţia următoare drept călăuză: “în orice acţiune, înainte de a o întreprinde, priveşte cu atenţie ceea ce o precede şi ceea ce îi urmează şi acţionează după această examinare. Dacă nu faci astfel, la început totul va fi plăcut, pentru că nu vei întrezări urmările, dar la final, apărând ruşinea, vei fi cuprins de confuzie”.    
N-am văzut nici o persoană publică asumându-şi vreo vină pentru tragediile, fraudele, crizele economice, furturile naţionale, formele de corupţie sau lipsa fundamentală de gândire, strategie şi viziune. N-am auzit despre vreo demisie de onoare. Nu ştiu pe nimeni care să-şi asume vreo greşeală, cât de mică, în spaţiul public. Probabil, că pentru tot ceea ce se întâmplă, de vină este doar cel care .... împarte rolurile. A făcut o distribuţie greşită. Lectura Manualului ar ajuta, în acest caz disperat, măcar la îmbunătăţirea dicţiei şi a jocului actoricesc!

Şi, văzând zorii zilei mijind, Şeherezada sfioasă, tăcu ...



"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural.

joi, 9 septembrie 2010

Ce nu ştiaţi despre Henry Fielding


Despre Henry Fielding, Byron ar fi spus că este un Homer al naturii umane, în proză. Romancier, dramaturg, poet şi ziarist englez, descendent al unei ilustre familii a cărei avere a fost risipită de către tatăl său, Fielding îşi câştigă existenţa de la vârsta de 20 de ani, scriind piese de teatru şi romane. Pe la 1730, se pare că se putea trăi din scris :).... "Joseph Andrews", (tradus de Micaela Ghiţescu şi publicat la editura ALL, în 2010) e o parodie a romanului sentimental care ocupa scena literară engleză a începutului de secol XVIII.
În 1749, obţine postul de judecător al poliţiei şi înfiinţează The Bow Street Runners, prima grupare profesionistă poliţienească londoneză. Fielding eliberează un mandat de arestare pe numele lui Colley Cibber, actor şi dramaturg, pentru "asasinarea limbii engleze" :))! Moare în Portugalia, bolnav de gută şi astm, în 1754.


"Cărţile Şeherezadei" de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural

Perspectiva lui Eric Emmanuel Schmitt

"A scrie înseamnă a fi constrâns să-ţi pui întrebări". Mai ales despre subiectele fundamentale: credinţă, mântuire, iubire, Dumnezeu. Esenţa romanului "Evanghelia după Pilat" (apărut în colecţia Raftul Denisei, la Humanitas Fiction) încape în această frază. Eric Emmanuel Schmitt, autor prolific şi de succes, construieşte o tulburătoare imagine a figurii lui Isus, Ieşua din Nazaret, fiu de dulgher, însetat de adevăr şi iubire.
Să scrii despre Isus într-un timp al îndoielilor nevrotice, al lipsei fundamentale de sens şi spirit înseamnă să împrospătezi istoria, într-un anume fel. S-o revitalizezi. Când cineva spune bine o poveste, întâmplările sunt trăite atât de actant cât şi de ascultători. Romanul lui Schmitt are această calitate, de a te plonja în interiorul celor mai celebre istorii, la care participi cu emoţie, chiar dacă finalul e cunoscut. Pentru că fiecare pagină deschide o perspectivă complet diferită. Vie, nouă, pulsândă!



"Cărţile Şeherezadei" de luni până vineri, ora 15, la Radio România Cultural

marți, 7 septembrie 2010

Meseria de a trăi

Ce motivaţii – altele decât scrisul profesionist – are cineva ca să ţină cu disciplină un jurnal? Terapie? Îmblânzirea singurătăţii? Exerciţiu spiritual? Antidot al suferinţei? Nu despre cele scrise cu gândul la publicare e vorba. Acelea îşi sunt sieşi suficiente şi rareori revelează vreun adevăr dureros. Atunci când acesta totuşi apare, miroase a marketing şi a publicitate. Meteahnă de secol grăbit, când memoriile se vând din aceleaşi considerente ca ziarele de scandal!
 Mi se întâmplă să recitesc uneori, un text scris cu mulţi ani în urmă, un fel de jurnal de lecturi, fragmente de poveşti trăite, disperări inutile şi iubiri epidemice. Nu l-am şters din computer fiindcă îmi serveşte (încă) drept lămpaş pentru anamneza experienţelor consumate, integrate şi, cu fiecare lectură, diferite. M-a ajutat să aştern ordine acolo unde risca să fie haos şi să înţeleg pe dinăuntru mecanismul unor emoţii prea puternice. 
Azi, când scriu acest text, se împlinesc şaizeci de ani de la moartea lui Cesare Pavese. Pe 26 august 1950, autorul celebrului jurnal, „Meseria de a trăi” închidea socotelile cu viaţa: „Nu vorbe. Un gest. Nu voi mai scrie”. E ultima pagina, datată 18 august. Ideea sinuciderii e prezentă constant: „23 martie 1938: nimănui nu-i lipseşte vreodată un motiv serios ca să se omoare” sau „sinucigaşii sunt ucigaşi timizi. Masochism în loc de sadism”. Ca un joc de-a v-aţi ascunselea cu moartea, ca o celebrare orgiastică a vieţii cu toate dezamăgirile şi suferinţele ei, jurnalul lui Pavese e şi terapie şi exerciţiu spiritual şi îmblânzire a singurătăţii. Dar şi manual de seducţie conceput de cineva care a trăit pe propria piele voluptatea erotică, manipularea şi trădarea: „cel care îi dezvăluie unei femei propria ei putere, va fi primul încornorat. E ceva matematic. Chiar aşa: matematic”, scrie în aprilie 1936 sau, în decembrie 1945: ”femeia care-l înşală pe altul ca să vină cu tine te va înşela pe tine ca să se ducă cu altul. Indiferent ce lucru ştie să facă o femeie ca să-ţi fie pe plac, aminteşte-ţi că va şti să-l facă şi pentru a plăcea altuia, în locul tău”.
Ce căutăm în povestea de viaţă a cuiva, dacă nu reflectarea propriilor gânduri, entuziasmul care ne-a părăsit sau răspunsul la cine ştie ce întrebare? Cuvintele lui Pavese pot fi, în seri de chinuitoare aduceri aminte, bucăţile de oglindă spartă din care te privesc chipuri trecute. Sau, hexagramele de răspuns ale unui înţelept. Sau, doar confirmarea unor străfulgerări de revelaţii: „ca să posezi pe ceva sau pe cineva trebuie să nu i te dai cu totul, să nu-ţi pierzi capul, ci să-i rămâi superior. Dar e o lege a vieţii că te bucuri numai de ceva căruia i te dai cu totul. Au fost tare isteţi cei care au descoperit dragostea lui Dumnezeu: altceva care, în aceeaşi măsură, să fie şi posedat şi să te şi bucure nu există”. „Meseria de a trăi – Jurnal 1935-1950”,  tradusă de Florin Chiriţescu şi apărută la editura ALL, e genul de lectură în spirală, o carte pe care n-o laşi în bibliotecă pe raftul al doilea şi nici n-o împrumuţi.

Şi, văzând zorii zilei mijind, Şeherezada sfioasă, tăcu ...



"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural.

luni, 6 septembrie 2010

Scurta logodnă a lui Kierkegaard


Soren Kierkegaard s-a născut într-o familie numeroasă, fiind cel mai mic dintre cei şapte copii ai negustorului Michael Pedersen Kierkegaard. La naşterea sa tatăl său avea 56 de ani iar mama - 45. Educaţia lui Soren poartă pecetea severităţii, a pesimismului şi a moralităţii. Figura paternă îi impune respect dar îi şi transmite plăcerea de a cerceta, de a citi, de a filozofa. Tânărul se înscrie la cursurile de teologie dar părăseşte facultatea pentru a frecventa cercuri de scriitori sau actori. Între băiat şi tatăl său se produce o ruptură, în urma plecării de acasă a lui Soren. Acesta va relua studiile de teologie, după moartea tatălui său. În 1840 obţine licenţa şi se logodeşte cu frumoasa Regine Olsen, de numai 17 ani. Dar, la scurtă vreme rupe logodna. Va suferi ani îndelungaţi din pricina acestei despărţiri... Când, mai târziu, Regine se va căsători cu altcineva, Soren îl va provoca la duel.

Proabil că, doar cineva care n-a trecut probele de foc ale căsătoriei, poate să scrie cu atâta pasiune şi limpezime despre "legitimitatea estetică a căsătoriei!



"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural.