miercuri, 21 iulie 2010

Cartarescu, aripa stanga


Mi-l amintesc pe Mircea Cartarescu, citind-si poeziile intr-o sala de clasa a liceului Dimitrie Cantemir, la cenaclul literar condus de profesoara noastra de romana, doamna Aurelia Marinescu. Ii fusese elev si venea cateodata sa participe, invitat de ea, ca un fel de model pentru aspirantii la literatura. Nu stiam atunci, prin `76, cred, ca acel Mircea, baiatul cu o neliniste permanenta in glas, avea sa devina acest Cartarescu.

"Orbitor - aripa stanga" se trage parca, din lumea lui Gabriel Garcia Marquez. Dar, daca Macondo poate fi oriunde si nicaieri, soseaua Stefan cel Mare si Lizeanu, sunt repere familiare mie. Sunt in cartier. Privite insa prin textul halucinant al lui Cartarescu, spatiile acestea, atat de cunoscute devin diferite. Mircea ne-a facut sa intelegem, elevi fiind, ca poezia poate face parte din anatomia fiintei umane. Prozatorul a construit o noua geografie Bucurestilor. "Spatiul e paradisul, timpul e infernul... Memoria, timpului regatului fara timp". Cand orasul imi pare murdar, urat, definitiv cucerit de mizerie, recitesc cate un pasaj din "Orbitor".



In fiecare zi, de luni pana vineri, ora 15, "Cartile Seherezadei" la Radio Romania Cultural.

Niciun comentariu: