miercuri, 18 august 2010

Îngerul sau demonul căsătoriei


Am citit doar 2 romane din seria celor 4 a lui Henry de Montherlant: Fetele, Îndurare pentru femei, Demonul binelui, Leproasele. N-aveau la Cărtureşti decât Fetele şi Demonul binelui. N-am înţeles de ce se mai găseau doar acestea, cum le cumpăraseră alţii, dar, în fine. Epidemia de divorţuri şi rupturi mi-a ridicat numeroase întrebări despre viabilitatea cuplului în lumea modernă, care nu se mai confruntă cu problema apărării teritoriilor, a perpetuării speciei sau cu normele constrângătoare ale societăţii. Scandalurile publice sau poveştile tainice - adevărate secrete ale lui Polichinelle - despre adultere sunt fapte banale la fel ca şi violenţele domestice. De ce se mai căsătoresc oamenii dacă la scurtă vreme după actul semnat realizează că nu au nimic în comun, că se plictisesc sau mai rău, că încep să se urască? Cunosc cupluri bazate pe o minciună consimţită de lungă durată şi care, totuşi, aleg s-o consfinţească, pe motivul copilului privit ca liant al dezastrului afectiv! Sunt situaţii în care femeile îşi fac "mici calcule" menite să le facă viaţa mai uşoară alături de câte un "potent" financiar, în schimbul unui trai de zi cu zi, nu rareori, greu şi neplăcut. Alteori, bărbaţii consideră că femeia de o viaţă, mama copiilor şi cea alături de care au reuşit să devină oameni întregi, brusc a îmbătrânit şi nu mai corespunde cu standardele lor.

Am crescut în spiritul credinţei că "dragostea e îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul", aflând cu mult mai târziu că sunt cuvintele lui Pavel către Corinteni. Trăind, am aflat că e un model aproape îngeresc şi, în consecinţă, greu aplicabil imperfectei fiinţe omeneşti. Merită măcar să tinzi spre el, chiar dacă pe cale sunt atâtea capcane. Îmi pare mai plin de sens decât varianta perfect lucidă, fotografică, excepţional radiografiată a lui Henry de Montherlant: "o femeie care iubeşte nu mai vrea nimic. Un bărbat care iubeşte şi care e iubit continuă să vrea altceva.... femeile se mărită deoarece măritişul e singura cheie ce le poate da fericirea, în timp ce bărbaţii se însoară pentru că Pierre şi Paul fac la fel, din obişnuinţă, de nu cumva din zăpăceală." (Fetele, pag. 110)

Cu riscul asumat de a părea vetustă, demodată, ne-cool şi chiar naivă, aleg prima variantă. Pentru tipul ăsta de iubire e nevoie de oameni asemănători. Fellini spunea undeva că doar un bărbat liber poate iubi o femeie liberă!



"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural.

Niciun comentariu: