duminică, 1 august 2010

Grizzli Melancolicul

Cea mai spumoasa, interesanta si surprinzatoare perioada din viata unui spectacol de teatru - imi pare a fi aceea de repetitii. Atunci se cauta idei de rezolvare a unei situatii, se experimenteaza, se traieste la maxim. Cand incepe sa se apropie premiera, toata lumea intra intr-un stres care nu trece nici cu Xanax nici cu Prozac. Avanpremiera e mai relaxata, in sala vin de regula familiile, prietenii, oameni fata de care te simti ceva mai in siguranta. Si, apoi, premiera... Gata, nu mai e nimic de schimbat, rolurile si "tiparul" piesei s-au cristalizat. Aproape incremenesc. Toti profesionistii stiu asta si, de aceea, cei buni schimba ceva in ultimul moment. Ca sa ramana viu spectacolul. Prima oara am inteles mecanismul repetand in regia lui Dan Micu, spectacolul "Cum va place"(Nottara, 1985) pe minunata muzica a lui Vasile Sirli. Inca imi amintesc monologul lui Jacques Melancolicul si, desi de atunci am vazut spectacolul in alte mizanscene la fel de spectaculoase ca aceea a lui Dan Micu, in memoria mea el ramane legat de actorul Victor Strengaru. Grizzli - caci asa fusese supranumit iar porecla devenise nume, tarziu am aflat cum il cheama de fapt - chiar era Jacques Melancolicul. De o sensibilitate extrema, o gratie inteleapta dar, cateodata, capricios ca un copil, Grizzli avea un rar simt al umorului si o bunatate care-l facea sa fie iubit de orice persoana cu care intra in contact. El, fireste, nu vedea asa lucrurile. Celebrul fragment il dedic memoriei sale de prieten desavarsit si special artist a carui voce inconfundabila traieste inca in fonoteca de aur a teatrului radiofonic.



"Cartile Seherezadei", de luni pana vineri, ora 15, Radio Romania Cultural.

Niciun comentariu: