joi, 12 august 2010

Lumea lui Huxley e a noastră



Privind în urmă îmi pare că norocul nu e decât suma unor factori inefabili printre care libertatea, facultatea discernământului, calitatea oamenilor întâlniţi şi a cărţilor citite se dovedesc a fi de importanţă maximă. Am cunoscut persoane a căror avere considerabilă sau celebritate au reuşit doar să le chircească sufletul şi să semene în jurul lor singurătatea malefică. Ştiu alţii - la limita decenţei financiare – de o seninătate aristocratică, înconjuraţi de prieteni - nu doar reci şi siguri, cum numeşte Hugo cărţile. Primii trăiesc într-o fabuloasă lume nouă, unde iubirea şi nobleţea sunt înlocuite cu senzaţii. Ceilalţi nu-şi vor renega cu nici un preţ bunele obiceiuri, cum ar fi capacitatea de a se entuziasma pentru o idee sau un ideal. Recitindu-l pe Aldous Huxley, în perioada hiper-mediatizată a crizei, am avut sentimentul că parcurg un fel de raport ştiinţific, o cronică rece a societăţii moderne, cu toate problemele ei.
Totuşi, romanul său, „Minunata lume nouă” apăruse în 1932. Ficţiune înscrisă în tradiţia literaturii engleze, a romanului-utopie sau, după termenul lui Anthony Burgess cu referire la acest text – distopie, şaptezeci de ani mai târziu capătă tulburătoare accente de realism. Deja, în eseul publicat în 1958, „Reîntoarcere în minunata lume nouă”, autorul constata amar şi dezamăgit, rapiditatea cu care profeţiile sale devin realitate.
Existenţa structurată după un model impus şi controlată în detaliu a societăţii figurate de Huxley e proprie oricărui sistem totalitar. Pe cel de dinainte de 89 o parte dintre noi l-au cunoscut. Era construit pe frică. Cel în care trăim e cu atât mai violent cu cât îmbracă aparenţele stabilităţii, fericirii, serenităţii tâmpe. Minunatul sistem – în realitate bazat tot pe frică – e un uriaş pachet de bonusuri şi rate la bancă pentru casă-plasmă-frigider vândut roboţilor în schimbul vieţii, adică a forţei lor de muncă. În lumea corporatistă, limbajul hipnopedic „bucuieşte-şeruieşte” suflete iar politica de complianţă încurajează delaţiunea. Nu rareori mediocritatea este cea premiată, pentru zelul depus în intonarea de osanale la adresa sanctităţii ierarhice. Dacă înlocuim entitatea divină a marelui Ford – inventată de Huxley – cu orice brand de companie multinaţională, doar ca un exerciţiu de team-building, vom avea tabloul perfect fidel al societăţii contemporane. Adăugaţi cinismul, spoiala valorilor culturale, spirituale, morale, eradicaţi frumuseţea, adevărul şi pe Dumnezeu, prizaţi o doză consistentă de televiziune-drog şi veţi degusta toate deliciile bokanovskificării huxleyene. Lumea a ales fericirea, lăsând „arta superioară” câtorva sălbatici. Încet, încet, doar ei vor mai şti că versul „o, minunată lume nouă în care trăiesc astfel de oameni” îi aparţine lui Shakespeare, pentru că doar ei vor mai citi!

Şi, văzând zorii zilei mijind, Şeherezada sfioasă, tăcu ... (*)
(*)articol apărut în revista CULTURA, marţi, 10 august.


"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural.

Niciun comentariu: