Manualul, un exerciţiu pentru conducători

În vremuri tulburate, bezmetice, lipsite de valoare dar fudule în strădania de a o imita, pentru a nu pierde cu totul libertatea, pudoarea, fidelitatea şi atenţia, recitirea lui Epictet şi a Manualului său, ar putea fi adevărul-sursă-de-speranţă. Despre viaţa lui Epictet din Hierapolis, reprezentant al stoicismului roman, sclav eliberat al unui crud patrician, nu se ştiu prea multe. Se pare că data naşterii sale ar fi anul 50 d.Hr, că a fost elevul filozofului Gaius Musonius Rufus şi sigur e că a devenit el însuşi profesor de filozofie. Conferinţele şi dizertaţiile sale s-au păstrat graţie notiţelor elevului său, Flavius Arrianus. Ca şi Socrate, pe care de altfel îl citează frecvent în cugetările sale, Epictet pare a fi fost interesat mai degrabă de viaţa trăită onest, la calitate maximă, într-un prezent solid, decât de o posteritate asupra căreia omul nu are putere: “aminteşte-ţi că eşti actor într-o piesă, lungă sau scurtă, în care autorul a vrut să te includă. Dacă el vrea ca tu să joci rolul unui cerşetor, trebuie ca tu să-l joci cât poţi mai bine. La fel, dacă vrea să joci rolul unui şchiop, al unui împărat, al unui plebeu. Căci depinde de tine să joci bine personajul care ţi-a fost dat, dar depinde de altul să ţi-l aleagă”.
Să privim puţin lumea şi pe noi înşine prin luneta lui Epictet. Îşi joacă profesorii cât pot ei de bine rolul atribuit? Sunt guvernanţii aceştia sau cei de dinaintea lor sau cei ce vor urma, conştienţi de responsabilitatea, importanţa şi încrederea ce le-a fost acordată? Dar medicii, directorii de spitale, asistentele îşi amintesc măcar odată pe zi, partitura vitală pe care o joacă?  Nu trebuie să ai judecata înţeleptului ca să constaţi la tot pasul negaţia triplă ce ar decurge, dacă răspunsurile ar fi sincere. Sistemul, asupra căruia se abate oprobriul public, e format din oameni. Eu, tu, noi. Pudoarea, modestia, fidelitatea, generozitatea, consecvenţa, libertatea nu există înafara noastră, ca nişte formaţiuni eterice capabile să aterizeze calm pe coşul casei şi să ne împodobească precum bradul de Crăciun.
Cei care îşi doresc puterea, crezând că o merită sau sperând că vor schimba ceva cu ajutorul ei, ar trebui să petreacă un timp de meditaţie, având afirmaţia următoare drept călăuză: “în orice acţiune, înainte de a o întreprinde, priveşte cu atenţie ceea ce o precede şi ceea ce îi urmează şi acţionează după această examinare. Dacă nu faci astfel, la început totul va fi plăcut, pentru că nu vei întrezări urmările, dar la final, apărând ruşinea, vei fi cuprins de confuzie”.    
N-am văzut nici o persoană publică asumându-şi vreo vină pentru tragediile, fraudele, crizele economice, furturile naţionale, formele de corupţie sau lipsa fundamentală de gândire, strategie şi viziune. N-am auzit despre vreo demisie de onoare. Nu ştiu pe nimeni care să-şi asume vreo greşeală, cât de mică, în spaţiul public. Probabil, că pentru tot ceea ce se întâmplă, de vină este doar cel care .... împarte rolurile. A făcut o distribuţie greşită. Lectura Manualului ar ajuta, în acest caz disperat, măcar la îmbunătăţirea dicţiei şi a jocului actoricesc!

Şi, văzând zorii zilei mijind, Şeherezada sfioasă, tăcu ...

"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural.