miercuri, 1 septembrie 2010

Năravuri româneşti, vechi şi noi

Prima parte a afirmaţiei „frumoasă ţară, păcat că-i locuită” ar trebui să aparţină unui străin. Ca locuitor al acestui spaţiu, nu-i mai disting frumuseţea, deoarece insalubritatea morală instalată post-tranziţie a reuşit să macine, încet şi sigur, omul şi natura totodată. Recunosc adevărul Ruxandrei Cesereanu, din volumul „Năravuri româneşti”, atunci când scrie că „există patrii ori ţări perfectibile” şi nădăjduiesc că doar pesimismul mă îndeamnă să cred că a noastră se înscrie în categoria celor perfectibile cu prea mare greutate şi lentoare. În acel volum, apărut prin 2007 la editura Polirom, autoarea aduna texte publicate între anii 2003-2006, în presa vremii (Cuvântul, Cotidianul, România Liberă, Suplimentul de Cultură). Portretele ei „de insectar” – Licheaua, Lingăul, Impostorul, Furunculul, Animalul şi Vaca blondă înrămează spectaculos o realitate recognoscibilă. În „Mahalaua România”, alt ciclu de eseuri al aceluiaşi volum, se deconstruiesc pe paliere de observaţie mecanismele trivializării, telenovelismului şi dughenizării. Cu tot respectul şi admiraţia pe care le nutresc faţă de Ruxandra Cesereanu, îmi permit să spun că analiza trebuie reluată fiindcă, de câţiva ani încoace, situaţia societăţii româneşti a devenit metastazică. Criza mondială a tulburat în profunzime starea şi aşa precară a naţiei. La vremuri noi, oameni şi năravuri noi. Licheaua, lingăul, impostorul, furunculul, animalul şi vaca blondă, brunetă sau roşcată au crescut exact ca-n poveste, într-un an cât alţii în zece. Apucăturile lor au fost legiferate iar ei şi-au format adevărate carteluri sau cercuri de influenţă.  Nu trece o zi fără să iei, iar şi iar, la cunoştinţă adevărul despre hiper-nemernicia instalată temeinic în perfectibila noastră patrie. Şi nu iau în calcul violenţa, tupeul, nesimţirea vecinilor prea vocali până după miezul nopţii sau al vânzătorilor din pieţe. Cu acestea m-am obişnuit ca tot românul care „suportă aproape orice”, căci fac parte din doza de arsenic şi smog a capitalei. Când însă de viruşii ticăloşi par a se molipsi persoane considerate morale, atunci boala e fără scăpare.
 Zona liberă de neo-lichelism se îngustează pe zi ce trece. Se practică trădarea şi scuipatul obrazului cu mare râvnă, mai ales de către cel ajutat cu generozitate. Prieteniile folosesc câtă vreme e nevoie de un sprijin emoţional, financiar ori profesional. După ce hopul a trecut, prietenul-batistă/cont/sfetnic e repudiat căci neo-licheaua şi neo-impostorul nu suportă martorii slăbiciunilor lor. Când cineva propune un produs sau o creaţie în schimbul firesc al câştigului de ambele părţi, este repede pus cu botul pe labe: nu există decât un singur fel de câştig şi anume, al celor care deţin noua putere. În bussiness-ul românesc învingătorii sunt cei care trag cele mai multe ţepe sau spală bani murdari.
Toate exemplele sunt inspirate din realitatea acestui timp. De aceea, poate că o nouă scanare a mentalităţilor româneşti, ar putea să aducă informaţii tare neplăcute, dureroase, triste despre perfectibilitatea acestei noi Românii. Mi-aş dori să mai apuc vremurile când nu vom mai fi „cameleonic de adaptabili” şi nu vom mai suporta aproape orice, aşa cum ne descrie Ruxandra Cesereanu. Dar, fiind prea îndepărtat momentul, pare o speranţă la care voi renunţa.



Cărțile Șeherezadei, de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural

Niciun comentariu: