Fascinatio-fascinum: hic habitat felicitas

Intalnirea cu textele lui Pascal Quignard s-a petrecut in timpul studiilor mele la Paris. Am primit in dar splendida editie ilustrata, de lux, a eseului sau "Sexul si spaima". L-am citit cu caietul de insemnari alaturi (nu pentru ca eram constiincioasa ci, avand obiceiul sa-mi subliniez cartile in timpul lecturii, aceasta era prea frumoasa ca sa indraznesc). Discursul si ipotezele de lucru ma fascinau, pentru ca porneau, cu eleganta si grija infinita pentru adevar, de la etimologiile cate unui cuvant. Am observat ca acest fel de a intra intr-un subiect este aproape religios pentru francezi, chiar un model de studiu, la care am aderat repede. Si, fiindca am folosit termenul fascinatie, sa vedem care este etimologia cuvantului. Quignard face cateva consideratii asupra cuvantului roman "fascinatio". Cuvantul grecesc phallos se traduce in latina prin fascinus. Intregul sau eseu este o incercare de a intelege erosul roman, respectiv transferul erotismului grecilor in Roma Imperiala. Eruditia lui Quignard fascineaza!!!



"Cartile Seherezadei", de luni pana vineri, la ora 15, Radio Romania Cultural

Poezia ca origine a limbilor

Pericolul subtil dar cu atat mai grav al oricarei crize economice se ascunde in amputarea nevoilor culturale. Prioritare devin cele fizice. La ce ne ajuta poezia daca n-avem cu ce plati facturile, pensiile, mancarea si lista continua... Uitam (dar am stiut vreodata?) teza fundamentala despre originea limbilor, scrisa de renumitul filozof, scriitor si muzician elvetian, Jean Jacques Rousseau. Una dintre cele mai ilustre figuri ale Secolului Luminilor, constata in "Eseu despre originea limbilor" ca, "daca nu am fi avut decat nevoi fizice, nu am fi putut niciodata sa vorbim". Ne puteam intelege perfect doar prin limba gesturilor. In viziunea lui, la inceputurile lumii nu se vorbea decat prin poezie. "Omul nu a gasit de cuviinta sa rationeze decat multa vreme dupa aceea". Se pare ca, primele discursuri ca si primele legi au fost rostite in versuri. Rousseau se refera la textele legislative redactate in versuri, cum ar fi Codul lui Solon din Atena sau textele sacre ale druizilor galici despre care relateaza Cezar in De bello Gallico. Nu poate fi acuzat de lipsa dovezilor, deci!
Desigur, nu sunt filolog nici lingvist si nici n-am aprofundat subiectul. Dar ipoteza lui Rousseau este fascinanta si, mai ales, elocventa pentru un timp in care pasiunile ajung sa se exprime prin interjectii iar limba este schimonosita de atatia oameni fara alte nevoi decat cele fizice!



"Cartile Seherezadei", de luni pana vineri, ora 15, Radio Romania Cultural

Scriitorul, cititorul, artistul si activitatile lor fantasmatice

Primul contact cu psihanaliza lui Freud s-a petrecut la o varsta cand credeam ca adevarul nu se gaseste decat in carti, dat fiind ca in realitate traiam o minciuna nationala. Un bun prieten, fiu de doctori mi-a imprumutat prin clasa a zecea, Psihopatologia vietii cotidiene. De prisos sa adaug ca vreme indelungata m-am suspectat de nevroze si depresii descrise acolo. Imi parea ca detin toate simptomele si complexele analizate de Freud. Am intretinut, asadar cu doctorul austriac o relatie de suspiciune si respingere pana la descoperirea lui Jung a carui admiratoare neconditionata am ramas. Literatura specializata de psihologie imi este lectura constanta, modalitate de autocunoastere si sprijin in diferite momente ale vietii. Revizitez, din timp in timp, eseurile de psihanaliza aplicata ale lui Freud. “Scriitorul si activitatea lui fantasmatica” – o conferinta tinuta de acesta prin 1907, m-a ajutat in mod special sa inteleg cum inlocuieste adultul placerea jocului cu activitatea fantasmatica si cat de necesara este ea travaliului creatiei. Am experimentat puterea reveriei, tehnica fantasmei revelate si, in consecinta, mecanismul placerii estetice. Daca n-ar fi fost Freud sa-mi explice “normalitatea” acestor acte si astazi, probabil, m-as fi simtit vinovata de lungile mele episoade de vis diurn!



"Cartile Seherezadei", de luni pana vineri, ora 15, la Radio Romania Cultural.

Convorbire cu Profesorul Celine (off the record)

Adevarul, asa, pur si simplu - domnule Celine - este ca omenirea n-are nevoie de artisti. Ea poate sa traiasca, sa se inmulteasca si sa se hraneasca si fara farafastacurile creatorilor,uneori de neinteles, zau asa! Hm, creator, am zis? Ce vanitate, cat orgoliu! Tine de foame un roman? O piesa de teatru? Un tablou? Nu... Pai, nu, domnule Celine. Ah, da... Si dumneavoastra ganditi la fel? Ma rog, am avut impresia ca ... In fine, haideti sa facem interviul ala, ca ma asteapta la redactie cu el. Grea misia de jurnalist. O replica din Caragiale, nu-l stiti `mneavoastra! Ehe, azi am noroc... dar daca ati sti de cate ori ii "facem" mai destepti pe interviuvati sau mai frumosi... Pai, nu stiti, ca nu traiti pe lumea asta mica si meschina, desi... e adevarat ca ati avut intotdeauna suspiciuni in legatura cu banii pe care-i primeati pe carti si articole? Nu o sa scriu asta... nu inregistrez deocamdata, mie puteti sa-mi spuneti... Asa, ca intre oameni care se ocupa cu scrisul, sa stiti ca ai de ne citesc si pe dumneavoastra si pe noi, sunt niste tampiti... Nu inteleg nimic, au neuronii obositi.. Asa ca, zau, de ce va chinuiti atata cu scrisul ca tot literatura comerciala e cea mai tare. N-ati vazut? Si in revista noastra, tot articolele despre sex sunt cele mai citite. Daca te cunoaste lumea, poti sa spui sau sa scrii orice. Importanta e celebritatea. Sa joci jocul... De aia zic, haideti sa facem naibii odata interviul ala. O sa va citeasca toata masa debililor mintali din orasul asta... Va mai duceti si la vreo cateva emisiuni... la televiziune... sau la radio... si o sa se bata pe romanele dumneavoastra. Haideti, domnu` Celine, incepem?



"Cartile Seherezadei", de luni pana vineri, ora 15 la Radio Romania Cultural

Perfecta carte a nelinistirii

Librarie pe Boulevard Saint Michel, toamna blanda, intr-un sfarsit de saptamana, cu zece ani in urma. Rasfoiesc carti nou aparute. Un titlu imi atrage atentia. Le livre de l`intranquillite. Fernando Pessoa. Un pasaj, o pagina, inca una. Cateva ore raman in compania ajutorului de contabil, Bernardo Soares, avatarul lui Pessoa.
Cateva zile mai tarziu, la sediul Radio France International, cineva mi-l prezinta pe Dinu Flamand. Vorbim, nu stiu de ce despre Pessoa. Aflu ca este traducatorul lui in limba romana iar “Cartea nelinistirii” aparuse cu cateva zile in urma, la Editura Fundatiei Culturale Romane. Imi promite un exemplar. Nu ne revedem, din pacate.
In vacanta, cateva luni mai tarziu, acasa. Caut, in toate librariile importante, traducerea lui Dinu. S-a epuizat.
Reusesc s-o cumpar in 2009, reaparuta la Humanitas Fiction. Insemnarile lui Soares/Pessoa sunt capsule teatrale. Senzatie de spectator al unui monolog de cea mai buna calitate. Literatura perfecta, pentru mine. “Uit totul. Nu vad nimic, nu ma gandesc la nimic. Ploaia sta, iar in urma ei ramane, pentru o clipa, o pulbere de diamante minuscule, ca si cum din inaltul cerului cineva ar fi scuturat albastru firimiturile de pe o uriasa fata de masa. Se simte ca o parte a cerului s-a deschis”.



Radio Romania Cultural, ora 15, de luni pana vineri: "Cartile Seherezadei".

Domnilor copii, imaginatia nu este minciuna!

(in imagine: Daniel Pennac)


- Hai sa facem exercitiul 3. Uite, trebuie sa construiesti propozitii cu diverse cuvinte si antonimele lor. Incepem cu primul: las. Il facem oral, ca mai ai si tema la matematica... Matei, e randul tau...
- Hmmmm... (pauza, liniste, ochii cauta prin colturile camerei ideea, cuvintele se aduna si mustacesc pe buze)... Horia s-a comportat ca un las astazi cand l-a parat pe Mocanu.
- Corect. Si acum antonimul. Uite, transforma-l pe Horia in ...
- Cum sa spun despre el ca a fost curajos, cand nu e adevarat?
- Inimioara, acum facem doar niste propozitii, nu conteaza daca e adevarat sau nu. Adica, in principiu, ar trebui sa spunem adevarul (simt ca incep sa ma incurc) dar, cand ne imaginam ceva, chiar si numai o propozitie, suntem atenti la... la (la ce suntem atenti, fir-ar sa fie ???) ... la corectitudinea exercitiului, de exemplu.
- Dar daca spun o minciuna, exercitiul mai e corect?

Zbang!!! Cum raspunde un adult cu experienta la intrebarile copiilor, atat de concrete si profunde? "Imaginatia nu este minciuna" - iese de undeva, dintr-o memorie mai mult afectiva decat intelectuala. Incep sa-i explic nepotului meu, cu care fac lectii la romana ca sa recuperam aproape o treime din materia nepredata la scoala. Despre scoala romaneasca, ar merita scris nu un articol ci zeci, pentru ca a ajuns la pragul de jos al nepasarii, imposturii si dispretului la adresa elevilor. Dar, despre asta, cu alta ocazie, macar acum e in vacanta si are sansa sa citeasca si sa invete cu mult mai mult drag decat ii poate insufla "minunata scoala romaneasca". Ma salveaza deci, Daniel Pennac si al sau fabulos roman "Domnilor copii". Un profesor le cere elevilor sa scrie o compunere, in care sa-si imagineze un scenariu bizar, intr-o dimineata sa se trezeasca adulti, iar parintii sa se tranforme in copii. In dimineata urmatoare, elevii sai chiar au parte de acea soarta. "Adevarul nu se afla in ziare! Adevarul nu se afla in televizorul vostru! Adevarul nu se afla nici macar in cele ce se spun in jurul vostru! ... Adevarul este o permanenta cucerire".

Cred ca lectura romanului "Domnilor copii" ar fi cu mult mai interesanta pentru un copil de 12 ani decat analiza reclamelor sau a unor articole debile de ziar (asa cum este prevazut in programa clasei a 5-a). Cel putin, ar intelege de ce imaginatia nu este minciuna! Pentru parinti si profesori e o lectura aproape obligatorie.



"Cartile Seherezadei", in fiecare zi, de luni pana vineri, la ora 15, la Radio Romania Cultural.

Cartarescu, aripa stanga

Mi-l amintesc pe Mircea Cartarescu, citind-si poeziile intr-o sala de clasa a liceului Dimitrie Cantemir, la cenaclul literar condus de profesoara noastra de romana, doamna Aurelia Marinescu. Ii fusese elev si venea cateodata sa participe, invitat de ea, ca un fel de model pentru aspirantii la literatura. Nu stiam atunci, prin `76, cred, ca acel Mircea, baiatul cu o neliniste permanenta in glas, avea sa devina acest Cartarescu.

"Orbitor - aripa stanga" se trage parca, din lumea lui Gabriel Garcia Marquez. Dar, daca Macondo poate fi oriunde si nicaieri, soseaua Stefan cel Mare si Lizeanu, sunt repere familiare mie. Sunt in cartier. Privite insa prin textul halucinant al lui Cartarescu, spatiile acestea, atat de cunoscute devin diferite. Mircea ne-a facut sa intelegem, elevi fiind, ca poezia poate face parte din anatomia fiintei umane. Prozatorul a construit o noua geografie Bucurestilor. "Spatiul e paradisul, timpul e infernul... Memoria, timpului regatului fara timp". Cand orasul imi pare murdar, urat, definitiv cucerit de mizerie, recitesc cate un pasaj din "Orbitor".



In fiecare zi, de luni pana vineri, ora 15, "Cartile Seherezadei" la Radio Romania Cultural.

Daca intr-o noapte de iarna ...

…un om oarecare ar deschide laptopul, doar asa cat sa-si dezmorteasca mintea obosita de confuzia cotidiana, de haosul prabusit in sine, ce ar incepe sa scrie?
Daca intr-o noapte de iarna ….
.... un cititor plictisit de propria viata, ar alege o carte ca sa-si alunge insomnia si gandurile nefiresc de saltarete la ora aceea tarzie, care ar fi aceea?
Daca intr-o noapte de iarna...
.... o cititoare nehotarata intre “Un veac de singuratate” (a cata oara?) sau romanul lui Italo Calvino, ah, cum se numeste, nu se poate sa fi uitat, doar l-a cumparat sambata dupa-amaiza, cand intalnirea nu mai avusese loc, asa ca a dat o raita prin librariile din centru si, compulsiv, isi cumparase o duzina de carti... ah, da... “Daca intr-o noapte de iarna un calator”... cum si-ar potrivi lumina veiozei?
Daca intr-o noapte de iarna...
.... un calator ar cobori intr-o gara necunoscuta, cu o valiza in mana, de care nu stie (inca) daca trebuie sa se descotoreasca sau s-o poarte (pana cand?) cu el o vreme (asta doar autorul decide), ce ar trebui sa faca?

“Romanul incepe intr-o gara”. Si, dupa prima fraza, omul oarecare, Cititorul, Cititoarea si Calatorul nu vor mai putea sa se dezlipeasca de ceva care nu seamana cu nimic intalnit pana acum. O fictiune nascuta din matematica+o mie si una de nopti + Oulipo (adica, Ouvroir de Literature Potentielle). Un roman? O schema circulara? Zece romane? Caut inca.



In fiecare zi, de luni pana vineri, ora 15, "Cartile Seherezadei" la Radio Romania Cultural

Despre tacerea care vorbeste

"Chiar daca tace, omul tot comunica", scrie David Le Breton, unul dintre cei mai reputati specialisti in domeniul antropologiei corpului. Imperativul lumii moderne este comunicarea prin toate mijloacele. Reflectia, gandirea cer rabdare, timp, tacere. In sensul modern al cuvantului, comunicarea nu mai lasa timp pentru tacere. A avea rabdare este sinonim cu a pierde ocazia iar o pauza in discursul public lasa loc unor presupuneri deloc magulitoare la adresa vorbitorului. In aceste conditii, care e statutul tacerii azi? Cum se defineste ea in diferite societati, grupuri sociale si culturi? Are tacerea sex? Exista o politica a tacerii? Prin ce mijloace reduce la tacere puterea adversarii sau opozitia?

"Pentru a tacea fara a pierde nimic in fata celuilalt, se cuvine sa-l cunosti in intimitate si sa te simti la adapost de privirea sau de judecata lui. Complicitatea prieteniei sau iubirii ne dispenseaza de necesitatea de a vorbi tot timpul si ne ajuta sa evitam numeroase momente de abandon". Aparut la editura ALL, eseul "Despre tacere" constituie o tentativa de abordare antropologica, o analiza careia i se pot da diferite interpretari. Dar si o ocazie de a intelege mai bine propriile resorturi ale tacerii.



In fiecare zi, de luni pana vineri, ora 15, la Radio Romania Cultural va astept la "Cartile Seherezadei".

Stii sa asculti ca Momo?

La inceputurile postului de radio Itsy-Bitsy faceam parte din echipa emisiunii "Taraba cu povesti". Aflasem ca se bucurau si copiii dar si parintii de ea. Mama unei fetite mi-a spus odata ca orice ar fi facut la ora respectiva, lasa de-o parte spre a asculta basmele... "Noua, oamenilor mari, nu ne mai spune nimeni o poveste". A fost unul dintre punctele de pornire ale conceptului audio "Cartile Seherezadei".

"Povestea fara sfarsit" a lui Michael Ende m-a ajutat sa "intineresc" interior. A aparut apoi "Momo", basmul despe o fetita orfana, care, impreuna cu Casiopeea, broasca testoasa magica si Profesorul Ora, incearca sa salveze lumea de pericolul Oamenilor Cenusii. Ca si "Micul print", Momo e un personaj cu care copiii se pot identifica iar adultilor le serveste o nepretuita lectie de... dezvoltare personala. Calitatea principala a micutei aparute din senin la marginea orasului, intr-un loc pustiu, ruina unui amfiteatru - este aceea de a asculta. Nu doar cu mintea ci si cu inima. " Momo se pricepea să asculte astfel încît oamenii nehotărîţi şi nedumeriţi se lămureau dintr-o dată foarte clar ştiind ce vor. Sau cei sfioşi se simţeau brusc nestingheriţi şi îndrăzneţi. Sau cei nenorociţi şi amărîţi deveneau voioşi şi plini de speranţe. Iar dacă cineva credea că şi-a greşit viaţa întru totul, că a fost lipsită de sens şi că el e unul printre milioane şi n-are nici o importanţă, putînd fi înlocuit tot atît de lesne ca şi un vas spart ― ducîndu-se şi povestindu-i toate micuţei Momo, îşi dădea seama în mod misterios, încă în timp ce vorbea, că se înşelase amarnic, că printre toţi oamenii el nu exista decît o singură dată, exact aşa cum era, şi că tocmai de aceea era important pentru întreaga lume, în felul său special." Acest talent al ascultarii - deosebeste un actor bun de un cabotin. Nu intamplator, Ende plaseaza aparitia personajului pe ruinele unui fost teatru "pentru oameni saraci".

Despre nepretuita calitate scriu autori consacrati in domeniul psihologiei: Erich Fromm, Jacques Salome, Marshall B. Rosenberg si toate manualele de leadership. Darul vorbirii e ciuntit daca nu e completat de darul ascultarii fara prejudecati, cu toata atentia si simpatia, incercand sa-l intelegi pe celalalt. Esti puternic in masura in care stii sa te deschizi catre aproapele tau. Traind intr-o lume in care toata lumea vorbeste (despre sine) si aproape nimeni nu mai asculta, o lume de Turn Babel, zgomotoasa, infernala, individualista pana la violenta, sa-i citim pe Michael Ende sau pe Antoine de Saint-Exupery echivaleaza cu o mini sedinta de terapie... Deci, crezi ca stii sa asculti ca Momo?



De luni pana vineri, ora 15, "Cartile Seherezadei" la Radio Romania Cultural.

Mesagerii ploii, un Kadare pentru Silviu Purcarete

Despre Ismail Kadare ne-a vorbit intr-o seara, pe terasa Teatrului National din Craiova, Silviu Purcarete. Era una dintre acele petreceri incantatoare, cand farmecul conversatiei facea sa reverbereze de rasul nostru, jumatate de cartier oltenesc central. Peste branza telemea, ciorchinii de ceapa verde si mititeii aburitori, se discuta despre Orestia si repetitii, se povesteau intamplari sau balbe celebre din turnee, printre care "barbaroasa sangerie" a lui Tudor Gheorghe va ramane in istorie! Silviu, proaspat inscaunat director la Centre Dramatique Limoges, era bombardat de intrebari: cum sunt actorii francezi, cum e teatrul in Franta, ce se mai "intampla in lumea larga", acolo unde el se instalase cu putin timp in urma. Atunci, ne-a vorbit despre eseul lui Kadare, "Eschil sau marele invins". Ne descoperea un colt al "bucatariei" regizorale, al documentatiei (foarte serioase si detaliate) care ii servea drept argument sau doar ca mecanism pentru declansarea imaginilor.

Cativa ani mai tarziu, imi alegeam ca subiect de seminar, la Sorbona, figura corului in tragedia antica. Printre materialele prezentate (casete, fise de lectura) am apelat din nou la Kadare. Nu mica mi-a fost surpriza cand, la finalul sustinerii prelungite, caci imaginile din spectacolele lui Purcarete captasera atentia intregii grupe, profesoara a introdus in bibliografia de curs eseul lui Kadare, necunoscut pana la acel moment colegilor mei.

"Mesagerii ploii", romanul aparut de curand in colectia Raftul Denisei, la Humanitas Fiction, l-am ales astfel, ca un raspuns peste timp, darului literar facut de Silviu Purcarete.



"Cartile Seherezadei" de luni pana vineri, la ora 15, la Radio Romania Cultural.

Profesorul, cu majuscula, din Memorii

In biografia fiecaruia dintre noi este, sau ar trebui sa existe, figura unui profesor special, care a stiut sa trezeasca bucuria cunoasterii, chiar in conditii complicate. Am facut scoala generala intr-un cartier obisnuit, cu oameni obisnuiti, nici prea saraci, nici prea bogati. Am avut si profesori banali, unii chiar nesuferiti, dar si figuri remarcabile, care m-au ajutat sa inteleg cine sunt. Ai mei m-ar fi vrut inginera, doctorita, economista. Meserii "serioase" si de "viitor". Profesoara de romana, doamna Ulieru, i-a convins ca o sa ma simt mai implinita facand ceva ce-mi place. Asa, am urmat studii umaniste si, mai tarziu, teatru. Doamna Ulieru avea ceva de personaj interbelic. Mereu imbracata spectaculos, cu niste bijuterii enorme pe un trup inalt, de femeie puternica. Glasul ei era bland, oarecum in neconcordanta cu osatura atletica. Vorbea cu pasiune despre Eminescu, Creanga, Caragiale sau Minulescu. Aveam pagini intregi de lecturi pentru vacanta.

Azi, lucrurile sunt foarte diferite. Sunt revoltata cand vad ca profesorii din scoala generala, nu doar ca nu le trezesc copiilor interesul pentru limba si literatura romana (caci nici ei nu-l au) dar nici nu le predau toata materia. Mai mult, le cer copiilor manualele cu doua saptamani inainte de a se sfarsi scoala. Asa ne-am trezit ca nepotul meu a ramas cu aproape o treime din manualul de clasa V-a nepredata. Inteleg ca invatamantul romanesc e si prost platit si prost gandit. Ca artist, insa, stiu ca am jucat sau m-am implicat in proiecte cu plata fie la sfantu` asteapta, fie deloc. Dar, am muncit la aceleasi standarde ca si cand as fi fost platita la greutatea mea in aur. Cu responsabilitate si placere. La teatru, daca joci prost intr-o seara nu moare nimeni si nici nu distrugi viata cuiva. Daca, insa, esti profesor sau medic - de constiinta si indemanarea ta depind vietile oamenilor.

Mai exista profesori de care sa ne putem aminti cu bucurie si recunostinta? Unul ca Nae Ionescu, de pilda, despre care Mircea Eliade, care i-a fost student scrie in Memorii, astfel: " ... nu vorbea ca un profesor, nu tinea o lectie, nici o conferinta. Incepuse o convorbire si ni se adresa direct, fiecaruia in parte, parca ar fi povestit ceva... Era o gandire personala, si, daca te interesa acest fel de gandire, stiai ca n-o puteai intalni altundeva, ca trebuie sa vii aici s-o primesti de la izvor. Omul de pe catedra ti se adresa direct, iti deschidea probleme si te invata sa le rezolvi, te silea sa gandesti".

Daca, in biografia voastra, exista o asemenea figura, sunteti norocosi. Daca aveti copii, stiti deja care ar trebui sa fie modelul unui profesor adevarat!



"Cartile Seherezadei", de luni pana vineri, la ora 15 la Radio Romania Cultural. Emisiunile pot fi ascultate si pe acest blog.

Arta de a guverna sau despre psihologia maselor

Lucrarea lui Gustave Le Bon, "Psihologia multimilor", scrisa in 1896, ramane la fel de actuala. Autorul este considerat intemeietorul disciplinei psihologiei sociale.
Mulţimile, contrar indivizilor care le compun, spune el, nu au capacitatea unei judecăţi critice. Individul din cadrul unei mulţimi nu mai este el însuşi, ci un automat pe care propria sa voinţă nu-l mai poate dirija. În momentul în care face parte dintr-o mulţime, un individ, chiar dacă este o persoană foarte cultivată, îşi pierde capacitatea de a judeca critic şi se comportă în mod afectiv, având chiar manifestări primitive şi barbare. În consecinţă, judecăţile morale ale unei mase sunt independente de originea sau intelectul indivizilor care le compun.
Mulţimile nu sunt capabile să resimtă decât sentimente simple şi extreme. Opiniile, ideile şi credinţele care le sunt sugerate sunt acceptate sau respinse în bloc şi considerate ca adevăruri sau erori absolute. Le Bon consideră că această caracteristică este specifică tuturor convingerilor care sunt generate prin sugestie (de exemplu, convingerile de natură religioasă) şi nu pe baza unui raţionament.
Mulţimile psihologice sunt credule, sunt capabile să accepte afirmaţiile cele mai neverosimile; de aceea, ele pot fi manipulate acţionându-se asupra imaginaţiei lor. Ca urmare a credulităţii lor, mulţimile sunt uşor excitabile şi nu pot fi convinse prin argumente.
Mulţimile sunt capabile de a acţiona împotriva interesului unora sau tuturor indivizilor care o compun. Mulţimile îşi schimbă foarte încet convingerile de bază.
Mulţimile sunt capabile de asasinate, de incendii şi de multe alte crime. În acelaşi timp, mulţimile sunt capabile de acte de sacrificiu şi de o dezinteresare mult mai ridicate decât cele de care este capabil un individ izolat.
Gustave Le Bon îşi bazează aceste constatări pe numeroase exemple istorice, mai ales pe Revoluţia franceză.



"Cartile Seherezadei" de luni pana vineri, ora 15, Radio Romania Cultural

Spatiul gol, plin de adevar

In timpul directoratului sau la Teatrul National din Bucuresti,prin 1991, Andrei Serban i-a invitat pe George Banu si Peter Brook la o intalnire cu artistii romani. Pe scena mare a teatrului l-am ascultat pentru prima oara pe cel care facea parte din elita teatrala mondiala. Nu-i vazusem spectacolele dar cineva, care fusese la Avignon, imi povestise Mahabharata, acea indrazneata mizanscena, ce dura 9 ore. Atunci am auzit prima oara teoria regizorului britanic despre "Spatiul gol".

Aproape 10 ani mai tarziu, aveam sa-l cunosc personal, la Paris, in casa muzicianului Marius Constant. Lucrasera impreuna pentru opera Carmen, proiectul ce a revolutionat criteriile de joc, mizanscena si cant. Era o fiinta senina, cu un zambet calm si o ironie subtila in privirea lui asupra lumii. Ne-a invitat sa-i vedem ultimul spectacol al acelui moment, Hamlet, cu Adrian Lester (actorul de culoare al companiei Cheek by Jowl, condusa de Declan Donellan). Theatre des Bouffes du Nord nu e doar un spatiu teatral, ci un fel de "obiectiv turistic", o legenda a Parisului (si a lumii artistice de pretutindeni), un fel de loc magic, incarcat cu energii si istorii speciale. Peretii pictati in rosu-oranj, scena mica, actorii care joaca la jumatate de metru, publicul avizat si deschis la inovatie care face cozi interminabile pentru un bilet in plus, covorul care marcheaza spatiul de joc, m-au facut sa vad spectacolul incarcata cu duble emotii. Intelegeam, pe viu ce inseamna "Spatiul gol" si "teatrul imediat". Tot spectacolul era construit din subtilitatea relatiilor intre personaje, din motivatii surprinzatoare. Nimic artificial, nici un "bibelou", nici un adaos. Era autentic, viu si simplu.

De aceea, recitindu-i eseul, am decis sa ma opresc asupra fragmentului urmator: "oricine e interesat de procesele din lumea naturala, ar castiga foarte mult daca ar studia conditiile muncii in teatru. Descoperirile pe care le-ar face ar fi de departe mai aplicabile societatii decat studiul albinelor si al furnicilor."
Teatrul si viata sunt unul si acelasi lucru, scrie Brook.



"Cartile Seherezadei", in fiecare zi, de luni pana vineri, la ora 15, doar la Radio Romania Cultural

Sa nu pronunti Amos Oz, imi aminteste ceva!

De obicei era mut ca Blaga, in primii ani de viata. Rar, cand avea chef de vorba, povestea despre iubitele lui. Amintirile, fabricate - mi-am dat seama mai tarziu, cand revenind in conversatii, ele se modificau vizibil - il puneau intr-o lumina de erou oarecum stangaci, tacut, baiat dintr-o provincie saraca de langa Dunare, crescut langa pescari. Parea sa ceara aprobare si reconfirmarea masculinitatii prin povestile, posibil adevarate dar putin probabil reale. Asa se face ca stiam amanunte din viata lui, pe care nu le cerusem niciodata, dar le primeam... ca pe un semn de incredere? Dumnezeu stie ce era in capul lui. Fusesera multe, spunea uneori iar alteori, nu vorbea decat despre una singura. Pun pariu ca, asa cum ma avertizase, are sa continue scenariul, pana la pensie, chiar si cu o droaie de copii pe langa el, fiindca fiinta feminina trebuie dublata, multiplicata, mereu innoita astfel incat sa-i asigure provizie de imagini pentru nopti plictisite si lipsite de gust.

De acest personaj aproape real, desi inventat de el insusi, mi-a amintit Amos Oz, scriitor israelian distins cu numeroase premii, in romanul sau "Sa nu pronunti noapte". Mi l-a recomandat Denisa Comanescu, semnatara colectiei Raftul Denisei, unde a si aparut. Nu pot decat sa-i multumesc!

"Am spus: esti grozav - pentru ca in loc de dezgust am simtit deodata mila pentru tapul asta care a inceput sa imbatraneasca, care se straduieste sa para un lup. Un lup care inspira mila, vulnerabil, nu lup, ci mai mult broasca fara carapace... In clipa aceea mi-l inchipuiam cum fusese la 12 ani: un copil durduliu, neiubit, galagios,lingusitor, straduindu-se fara sa reuseasca sa distreze lumea cand lumea refuza sa zambeasca"...



"Cartile Seherezadei", la Radio Romania Cultural, la ora 15, de luni pana vineri.

1001 de copii ai lui Salman Rushdie

"Copiii din miezul noptii" este romanul care l-a impus pe Sir Ahmed Salman Rushdie in lumea literara. In prologul cartii, din care am ales un fragment,il vedem pe Saleem Sinai scriind, ca si Seherezada, sub amenintarea mortii. Cifra 1001 sugereaza, dincolo de aura de poveste, infinita multiplicitate a unei identitati nationale indiene si prelungiri anonime ale personalitatii lui Saleem. Dintre cei 1001 copii, doar 581 supravietuiesc iar 420 mor foarte devreme. Aceasta cifra revine in romanele lui Rushdie, care pretinde, intr-un interviu, ca a vrut sa se refere la rata mortalitatii infantile din India.



In fiecare zi, de luni pana vineri, la ora 15, va invit sa ascultati "Cartile Seherezadei", doar la Radio Romania Cultural.

Austrian beauty

Pe Elfriede Jelinek m-a facut s-o descopar un prieten francez, care adusese cu el de la Paris, romanul ei, "Amantele". L-am citit aproape fara sa-l las din mana, cum nu mi se mai intamplase, probabil, de pe vremea copilariei. Scriitura ei, frusta, necrutatoare si de o luciditate exacerbata are efect de electrosoc. Aceeasi raceala cu care isi trateaza personajele feminine din "Amantele" am regasit-o in "Exclusii". Elfriede are un razboi de dus cu figura materna pe care o detesta - elementele autobiografice sunt puternic exploatate in "Pianista", dar nu numai... Despre mama sa a afirmat ca era "despotica si paranoica". Ca un detaliu, scriitoarea austriaca provine dintr-o familie in care tatal este evreu de origine ceha iar mama, catolica ferventa de origine... romana!

"Noaptea, vaietele mamei patrund din ce in ce mai des pana la urechile sensibile si foarte fne ale fiului adolescent si ale fiicei adolescente. De asemenea, copiii aud adesea ca taticul vrea s-o impuste pe mama pentru pacatele ei conjugale. Rainer nu vede insa decat ca viata mamei s-a scurs fara rost, dar de pacatuit ea n-a pacatuit niciodata, cu cine s-o fi facut la halul in care a ajuns sa arate?"... Fragmentul mi-a amintit de colonelul Franck Fitts, personajul nazist din filmul "American beauty", jucat de Chris Cooper.



In fiecare zi, de luni pana vineri, la ora 15, doar la Radio Romania Cultural, va astept la "Cartile Seherezadei".

Dostoievski, formatorul

(Crima si pedeapsa,regia Yuri Kordonski, teatrul Bulandra)

Toata adolescenta l-am iubit pe printul Miskin. Debutul meu pe o scena profesionista a fost legat de Dostoievski, din nou, si de Karamazovi, in regia minunatului si prea devreme disparut, Dan Micu. Am ales un fragment din "Crima si pedeapsa" mai ales fiindca montarea lui Yuri Kordonski de la teatrul Bulandra mi s-a parut o esentializare expresiva a acestui roman mai rar citit in vremurile noastre. Cine mai are timp pentru Dostoievski? Cine mai are rabdarea sa descopere, in sutele de pagini, nelinistile, framantarile si pasiunile omenesti, pe care Feodor Mihailovici le construieste cu atata subtilitate? Poate ca nu e tocmai o lectura de vacanta. Dar e, cu siguranta, unul dintre romanele care formeaza o personalitate. De aceea, azi, la ora 15, mi-i amintesc pe Raskolnikov si Sonia. E un fragment menit sa hraneasca ceva ce are nevoie de putina lumina si ajutor: speranta!



Emisiunea "Cartile Seherezadei" poate fi ascultata, de luni pana vineri, ora 15, doar la Radio Romania Cultural.

Radio Romania Cultural - o casa noua pentru Cartile Seherezadei

Luni, 5 iulie, ora 15. Cartile Seherezadei s-au mutat in casa noua, cu panas si traditie. La Radio Romania Cultural, in fiecare zi, de luni pana vineri, ora 15, voi fi la intalnire. Fragmentele alese sunt o invitatie discreta la reflectie. O portita intredeschisa catre frumusete si adevar, notiuni aproape disparute din cotidian. De ce aleg aceste carti si nu altele? Orice selectie e subiectiva si vorbeste despre autorul ei. M-as bucura sa-mi scrieti despre cartile pe care nu le-ati uitat, la care va intoarceti din cand in cand sau cum va alegeti o carte dintr-o librarie. Prima emisiune de ieri a fost dedicata lui William Golding. Nu neaparat premiul Nobel pentru literatura din 1983 a fost motivul pentru care am ales autorul si volumul "Imparatul mustelor" in traducerea lui Constantin Popescu, aparut in colectia Raftul Denisei, editura Humanitas Fiction. Mi-a placut enorm si romanul sau "Dublu limbaj", pe care as vrea sa vi-l impartasesc la o intalnire viitoare. Ci mesajul, tulburator si fara putinta de tagada.

Unde e fiara, cea care provoaca frica? Si cine are cochilia, simbolul conducatorului pe o insula unde naufragiaza niste copii? Despre putere si control, teama si nevoia de a-i stapani pe ceilalti, despre forta raului nimicitor care dicteaza chiar inocentei, scrie Golding. "Trebuie sa fii brutal. Sileste-i sa faca ce vrei tu". Ai aplicat principiul asta? Atunci ai gasit fiara. Priveste-o cum doarme in inima ta!



Emisiunea poate fi ascultata, in fiecare zi, de luni pana vineri, la ora 15, doar la Radio Romania Cultural.