Cărţile Şeherezadei

Ce carte i-ai da copilului tau sa citeasca?

2011-07-09T16:42:00.000+03:00

Radio Romania Cultural a reluat din 4 iulie emisiunea "Cartile Seherezadei". In fiecare zi, de luni pana vineri, la ora 15, pe frecventele acestei statii, timp de 5 minute va descopar sau doar va reamintesc cate o carte. E darul meu minuscul pentru toti aceia care nu s-au transformat inca in masini de tocat viata.
Din mailurile primite sau discutiile avute cu parintii copiilor ce au participat la atelierele de lectura interactiva de la teatrul Odeon, am inteles ca adultii isi doresc semnalarea unor carti despre educatie. Am cautat, m-am documentat (multumesc Florinei Parjol, PR la editura Trei si, fireste, editurii Trei:)astfel ca am introdus in sezonul de vara al emisiunii, mai multe titluri ce raspund acestor doleante.
Si, daca tot am ajuns la subiectul acesta, ce carti i-ai recomanda copilului tau sa citeasca? Sa zicem ca are 12-13 ani, tocmai a intrat in vacanta si n-a primit nici o lista de la "doamna" (cazuri nu atat de singulare pe cat mi-as dori sa cred). Lui Matei i-am pregatit: "De veghe in lanul de secara" si "9 povestiri" ambele scrise de Salinger, "Imparatul mustelor" - William Golding, "Momo" - basmul modern al lui Michael Ende si "Colt alb" de Jack London. Un strop de poezie a lui Eminescu.
Cum arata lista voastra?

La Odeon, ateliere pentru copii

2011-02-10T14:18:00.000+02:00

Mă pregătesc pentru întâlnirile cu copiii, în fiecare sâmbătă, la teatrul Odeon. Iată:

Cărţile Şeherezadei la Teatrul Odeon

- ateliere de lectură interactivă cu Adriana Mocca –

Preambul

Pe vremea mea... existau bunici cu grădini miraculoase şi poveşti pe îndelete. Pe vremea mea, mama avea timp să citească, seara, dintr-o carte, împreună cu copiii ei. Pe vremea mea, profesorii de română predau literatură cu pasiune. Azi e puţin diferit.

„Sunt frântă de oboseală după o zi de muncă, abia reuşesc să-i mai văd pe copii. Să le citesc ceva? Nu se pune problema, aş adormi înaintea lor”, mi se plânge o prietenă, manager într-o firmă de mare succes. „Nu ştiu ce se întâmplă la şcoală, acum au nişte manuale cu totul diferite. Care literatură? Un fel de comunicare ar fi, dar cu exemple din reclame. I-am cumpărat albume, cărţi de aventuri, dar nu ştiu cum să-l fac să citească” îmi povestea mama unui elev de clasa a V-a. Ideea atelierelor s-a născut din experienţa mea de părinte, actriţă şi realizatoare a unei emisiuni culturale, „Cărţile Şeherezadei”. Când îl implici pe copil în jocul de-a teatrul, când îl tratezi ca pe un partener de „scenă”, acesta devine cu mult mai atent, mai responsabil, mai deschis. Şi începe să citească, să descopere o minunată lume nouă!

Motivaţie

Învăţăm să iubim literatura pentru că cineva din apropierea noastră ne citeşte. Ne formăm cu ajutorul unor modele. Dar acestea ajung rar, astăzi, în spaţiul public, astfel că n-ar trebui să ne mire apetenţa scazută a tinerilor pentru lectură şi cultură.

Atâta vreme cât incultura unor personaje mediatizate a devenit aproape titlu de glorie, copiii noştri vor alege acest model. Învăţământul se confruntă cu probleme multiple iar lectura a devenit o activitate “neplacută” care necesită o nouă abordare.

Prezentare

Atelierul “Cărţile Şeherezadei” este un concept de lectură interactivă, într-un spaţiu teatral. Prin joc şi tehnici teatrale copiii parcurg texte importante ale literaturii române şi universale şi deprind gustul pentru lectură şi cultură, într-un mod atractiv, “ca la teatru”, chiar în spaţii teatrale, acolo unde şi actorii citesc texte, repetă sau joacă.
Argument

Implicarea copiilor în lectura interactivă cu un actor profesionist poate să ofere o cheie de intrare pe tărâmul literaturii, prin intermediul jocului. Această formă de învăţare este percepută ca o joacă, atelierul fiind un cadru lipsit de competiţia notelor. Oferă informaţie, relaxare, informaţie cultural-artistică şi deschide gustul pentru lectură.

Public ţintă

l Grupa mică - se adresează copiilor între 5 şi 9 ani.

l Grupa mare – se adresează elevilor între 10 şi 14 ani.

Structura atelierului

l Propunerea textului

l Distribuirea rolurilor. Lectura unui fragment pe roluri.

l Discuţii pe marginea textului.

Obiective

l Să dobândească noi cunoştinţe literare.

l Să citească texte importante în timpul atelierelor.

l Să deprindă comunicarea expresivă.

l Să depăşească timiditatea.

Durată, frecvenţă, număr de participanţi

l Timp de lucru: 90 minute cu 2 pauze

l Săptămânal, sâmbătă dimineaţa, timp de 6 săptămâni.

l Debut – 12 februarie 2011.

l Număr participanţi: 10-12.

l Orar – grupa mică – 11-12,30, grupa mare – 13,30 – 15.

Plan ateliere grupa mică

· Antoine de Saint Exupery – Micul prinţ

· Michael Ende – Momo

· Lewis Caroll - Alice în Ţara Minunilor

· Nikolai Nosov – Aventurile lui Habarnam

· Al. Mitru – Legendele Olimpului

· C.S.Lewis – Cronicile dinNarnia

Plan ateliere grupa mare

· George Andreescu – Iliada (repovestită pentru copii)

· Mircea Eliade – Romanul adolescentului miop

· Antoine de Saint-Exupery – Micul prinţ

· Shakespeare povestit pentru copii

· Ion Luca Caragiale – O scrisoare pierdută

· J.D. Salinger – De veghe în lanul de secară

Manualul, un exerciţiu pentru conducători

2010-09-10T14:03:00.000+03:00

În vremuri tulburate, bezmetice, lipsite de valoare dar fudule în strădania de a o imita, pentru a nu pierde cu totul libertatea, pudoarea, fidelitatea şi atenţia, recitirea lui Epictet şi a Manualului său, ar putea fi adevărul-sursă-de-speranţă. Despre viaţa lui Epictet din Hierapolis, reprezentant al stoicismului roman, sclav eliberat al unui crud patrician, nu se ştiu prea multe. Se pare că data naşterii sale ar fi anul 50 d.Hr, că a fost elevul filozofului Gaius Musonius Rufus şi sigur e că a devenit el însuşi profesor de filozofie. Conferinţele şi dizertaţiile sale s-au păstrat graţie notiţelor elevului său, Flavius Arrianus. Ca şi Socrate, pe care de altfel îl citează frecvent în cugetările sale, Epictet pare a fi fost interesat mai degrabă de viaţa trăită onest, la calitate maximă, într-un prezent solid, decât de o posteritate asupra căreia omul nu are putere: “aminteşte-ţi că eşti actor într-o piesă, lungă sau scurtă, în care autorul a vrut să te includă. Dacă el vrea ca tu să joci rolul unui cerşetor, trebuie ca tu să-l joci cât poţi mai bine. La fel, dacă vrea să joci rolul unui şchiop, al unui împărat, al unui plebeu. Căci depinde de tine să joci bine personajul care ţi-a fost dat, dar depinde de altul să ţi-l aleagă”.
Să privim puţin lumea şi pe noi înşine prin luneta lui Epictet. Îşi joacă profesorii cât pot ei de bine rolul atribuit? Sunt guvernanţii aceştia sau cei de dinaintea lor sau cei ce vor urma, conştienţi de responsabilitatea, importanţa şi încrederea ce le-a fost acordată? Dar medicii, directorii de spitale, asistentele îşi amintesc măcar odată pe zi, partitura vitală pe care o joacă? Nu trebuie să ai judecata înţeleptului ca să constaţi la tot pasul negaţia triplă ce ar decurge, dacă răspunsurile ar fi sincere. Sistemul, asupra căruia se abate oprobriul public, e format din oameni. Eu, tu, noi. Pudoarea, modestia, fidelitatea, generozitatea, consecvenţa, libertatea nu există înafara noastră, ca nişte formaţiuni eterice capabile să aterizeze calm pe coşul casei şi să ne împodobească precum bradul de Crăciun.
Cei care îşi doresc puterea, crezând că o merită sau sperând că vor schimba ceva cu ajutorul ei, ar trebui să petreacă un timp de meditaţie, având afirmaţia următoare drept călăuză: “în orice acţiune, înainte de a o întreprinde, priveşte cu atenţie ceea ce o precede şi ceea ce îi urmează şi acţionează după această examinare. Dacă nu faci astfel, la început totul va fi plăcut, pentru că nu vei întrezări urmările, dar la final, apărând ruşinea, vei fi cuprins de confuzie”.
N-am văzut nici o persoană publică asumându-şi vreo vină pentru tragediile, fraudele, crizele economice, furturile naţionale, formele de corupţie sau lipsa fundamentală de gândire, strategie şi viziune. N-am auzit despre vreo demisie de onoare. Nu ştiu pe nimeni care să-şi asume vreo greşeală, cât de mică, în spaţiul public. Probabil, că pentru tot ceea ce se întâmplă, de vină este doar cel care .... împarte rolurile. A făcut o distribuţie greşită. Lectura Manualului ar ajuta, în acest caz disperat, măcar la îmbunătăţirea dicţiei şi a jocului actoricesc!

Şi, văzând zorii zilei mijind, Şeherezada sfioasă, tăcu ...

"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural.

Ce nu ştiaţi despre Henry Fielding

2010-09-09T19:14:00.003+03:00

Despre Henry Fielding, Byron ar fi spus că este un Homer al naturii umane, în proză. Romancier, dramaturg, poet şi ziarist englez, descendent al unei ilustre familii a cărei avere a fost risipită de către tatăl său, Fielding îşi câştigă existenţa de la vârsta de 20 de ani, scriind piese de teatru şi romane. Pe la 1730, se pare că se putea trăi din scris :).... "Joseph Andrews", (tradus de Micaela Ghiţescu şi publicat la editura ALL, în 2010) e o parodie a romanului sentimental care ocupa scena literară engleză a începutului de secol XVIII.

În 1749, obţine postul de judecător al poliţiei şi înfiinţează The Bow Street Runners, prima grupare profesionistă poliţienească londoneză. Fielding eliberează un mandat de arestare pe numele lui Colley Cibber, actor şi dramaturg, pentru "asasinarea limbii engleze" :))! Moare în Portugalia, bolnav de gută şi astm, în 1754.

"Cărţile Şeherezadei" de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural

Perspectiva lui Eric Emmanuel Schmitt

2010-09-09T16:59:00.005+03:00

"A scrie înseamnă a fi constrâns să-ţi pui întrebări". Mai ales despre subiectele fundamentale: credinţă, mântuire, iubire, Dumnezeu. Esenţa romanului "Evanghelia după Pilat" (apărut în colecţia Raftul Denisei, la Humanitas Fiction) încape în această frază. Eric Emmanuel Schmitt, autor prolific şi de succes, construieşte o tulburătoare imagine a figurii lui Isus, Ieşua din Nazaret, fiu de dulgher, însetat de adevăr şi iubire.
Să scrii despre Isus într-un timp al îndoielilor nevrotice, al lipsei fundamentale de sens şi spirit înseamnă să împrospătezi istoria, într-un anume fel. S-o revitalizezi. Când cineva spune bine o poveste, întâmplările sunt trăite atât de actant cât şi de ascultători. Romanul lui Schmitt are această calitate, de a te plonja în interiorul celor mai celebre istorii, la care participi cu emoţie, chiar dacă finalul e cunoscut. Pentru că fiecare pagină deschide o perspectivă complet diferită. Vie, nouă, pulsândă!

"Cărţile Şeherezadei" de luni până vineri, ora 15, la Radio România Cultural

Meseria de a trăi

2010-09-07T18:31:00.000+03:00

Ce motivaţii – altele decât scrisul profesionist – are cineva ca să ţină cu disciplină un jurnal? Terapie? Îmblânzirea singurătăţii? Exerciţiu spiritual? Antidot al suferinţei? Nu despre cele scrise cu gândul la publicare e vorba. Acelea îşi sunt sieşi suficiente şi rareori revelează vreun adevăr dureros. Atunci când acesta totuşi apare, miroase a marketing şi a publicitate. Meteahnă de secol grăbit, când memoriile se vând din aceleaşi considerente ca ziarele de scandal!
Mi se întâmplă să recitesc uneori, un text scris cu mulţi ani în urmă, un fel de jurnal de lecturi, fragmente de poveşti trăite, disperări inutile şi iubiri epidemice. Nu l-am şters din computer fiindcă îmi serveşte (încă) drept lămpaş pentru anamneza experienţelor consumate, integrate şi, cu fiecare lectură, diferite. M-a ajutat să aştern ordine acolo unde risca să fie haos şi să înţeleg pe dinăuntru mecanismul unor emoţii prea puternice.
Azi, când scriu acest text, se împlinesc şaizeci de ani de la moartea lui Cesare Pavese. Pe 26 august 1950, autorul celebrului jurnal, „Meseria de a trăi” închidea socotelile cu viaţa: „Nu vorbe. Un gest. Nu voi mai scrie”. E ultima pagina, datată 18 august. Ideea sinuciderii e prezentă constant: „23 martie 1938: nimănui nu-i lipseşte vreodată un motiv serios ca să se omoare” sau „sinucigaşii sunt ucigaşi timizi. Masochism în loc de sadism”. Ca un joc de-a v-aţi ascunselea cu moartea, ca o celebrare orgiastică a vieţii cu toate dezamăgirile şi suferinţele ei, jurnalul lui Pavese e şi terapie şi exerciţiu spiritual şi îmblânzire a singurătăţii. Dar şi manual de seducţie conceput de cineva care a trăit pe propria piele voluptatea erotică, manipularea şi trădarea: „cel care îi dezvăluie unei femei propria ei putere, va fi primul încornorat. E ceva matematic. Chiar aşa: matematic”, scrie în aprilie 1936 sau, în decembrie 1945: ”femeia care-l înşală pe altul ca să vină cu tine te va înşela pe tine ca să se ducă cu altul. Indiferent ce lucru ştie să facă o femeie ca să-ţi fie pe plac, aminteşte-ţi că va şti să-l facă şi pentru a plăcea altuia, în locul tău”.
Ce căutăm în povestea de viaţă a cuiva, dacă nu reflectarea propriilor gânduri, entuziasmul care ne-a părăsit sau răspunsul la cine ştie ce întrebare? Cuvintele lui Pavese pot fi, în seri de chinuitoare aduceri aminte, bucăţile de oglindă spartă din care te privesc chipuri trecute. Sau, hexagramele de răspuns ale unui înţelept. Sau, doar confirmarea unor străfulgerări de revelaţii: „ca să posezi pe ceva sau pe cineva trebuie să nu i te dai cu totul, să nu-ţi pierzi capul, ci să-i rămâi superior. Dar e o lege a vieţii că te bucuri numai de ceva căruia i te dai cu totul. Au fost tare isteţi cei care au descoperit dragostea lui Dumnezeu: altceva care, în aceeaşi măsură, să fie şi posedat şi să te şi bucure nu există”. „Meseria de a trăi – Jurnal 1935-1950”, tradusă de Florin Chiriţescu şi apărută la editura ALL, e genul de lectură în spirală, o carte pe care n-o laşi în bibliotecă pe raftul al doilea şi nici n-o împrumuţi.

Şi, văzând zorii zilei mijind, Şeherezada sfioasă, tăcu ...

"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural.

Scurta logodnă a lui Kierkegaard

2010-09-06T18:02:00.006+03:00

Soren Kierkegaard s-a născut într-o familie numeroasă, fiind cel mai mic dintre cei şapte copii ai negustorului Michael Pedersen Kierkegaard. La naşterea sa tatăl său avea 56 de ani iar mama - 45. Educaţia lui Soren poartă pecetea severităţii, a pesimismului şi a moralităţii. Figura paternă îi impune respect dar îi şi transmite plăcerea de a cerceta, de a citi, de a filozofa. Tânărul se înscrie la cursurile de teologie dar părăseşte facultatea pentru a frecventa cercuri de scriitori sau actori. Între băiat şi tatăl său se produce o ruptură, în urma plecării de acasă a lui Soren. Acesta va relua studiile de teologie, după moartea tatălui său. În 1840 obţine licenţa şi se logodeşte cu frumoasa Regine Olsen, de numai 17 ani. Dar, la scurtă vreme rupe logodna. Va suferi ani îndelungaţi din pricina acestei despărţiri... Când, mai târziu, Regine se va căsători cu altcineva, Soren îl va provoca la duel.

Proabil că, doar cineva care n-a trecut probele de foc ale căsătoriei, poate să scrie cu atâta pasiune şi limpezime despre "legitimitatea estetică a căsătoriei!

"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural.

Pura Zenobia

2010-09-06T17:11:00.005+03:00

"Pe cînd scriu, pentru că s-ar părea că scriu, regret că nu aveţi în faţă hîrtiile pe care sînt înghesuite rîndurile acestea de cerneală; dacă le-aţi avea, dacă aţi închide ochii şi v-aţi trece uşor vîrfurile degetelor peste ploaia de litere negre, sînt sigur că aţi vedea odaia domnului Sima cu masa de sub fereastra care dă spre mlaştini şi cu mortul ei..."

Un fragment din romanul lui Gellu Naum, "Zenobia". Călătorie în dimensiunea pură a visului. Narcoză a iubirii. Constantă poezie. O altă lume. Lectura textului produce aceleaşi efecte ca ale ciupercilor halucinogene. Exaltă. Luminează. Purifică.

"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural

Preţul vieţii la feminin

2010-09-06T16:47:00.004+03:00

Pregătesc dulceţuri speciale: de ghimbir, de coarnă, de soc.

Calculez cantitatea de oţet şi miere pentru murături.

Adun mure de pe dealuri.

Citesc.

Aştept cele două filme interesante ale lui Puiu şi Muntean.

Când se iveşte fisura într-o relaţie?

Ce anume o determină?

Ambele filme tratează subiectul, fiecare dintr-o altă perspectivă.

Un Nobel a plecat spre o femeie din Africa de Sud în 1991.

Autoarea se numeşte Nadine Gordimer.

La ce te gândeşti când pronunţi "preţul vieţii"?

Ideal. Compromis. Rutină. Pasiune. Adevăr. Contradicţii.

"Pentru el, dragostea (ajungi până la urmă să înţelegi) înseamnă să te dedici împlinirii celei iubite".

Preţul vieţii la feminin are altă valoare!

"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural

Năravuri româneşti, vechi şi noi

2010-09-01T21:08:00.002+03:00

Prima parte a afirmaţiei „frumoasă ţară, păcat că-i locuită” ar trebui să aparţină unui străin. Ca locuitor al acestui spaţiu, nu-i mai disting frumuseţea, deoarece insalubritatea morală instalată post-tranziţie a reuşit să macine, încet şi sigur, omul şi natura totodată. Recunosc adevărul Ruxandrei Cesereanu, din volumul „Năravuri româneşti”, atunci când scrie că „există patrii ori ţări perfectibile” şi nădăjduiesc că doar pesimismul mă îndeamnă să cred că a noastră se înscrie în categoria celor perfectibile cu prea mare greutate şi lentoare. În acel volum, apărut prin 2007 la editura Polirom, autoarea aduna texte publicate între anii 2003-2006, în presa vremii (Cuvântul, Cotidianul, România Liberă, Suplimentul de Cultură). Portretele ei „de insectar” – Licheaua, Lingăul, Impostorul, Furunculul, Animalul şi Vaca blondă înrămează spectaculos o realitate recognoscibilă. În „Mahalaua România”, alt ciclu de eseuri al aceluiaşi volum, se deconstruiesc pe paliere de observaţie mecanismele trivializării, telenovelismului şi dughenizării. Cu tot respectul şi admiraţia pe care le nutresc faţă de Ruxandra Cesereanu, îmi permit să spun că analiza trebuie reluată fiindcă, de câţiva ani încoace, situaţia societăţii româneşti a devenit metastazică. Criza mondială a tulburat în profunzime starea şi aşa precară a naţiei. La vremuri noi, oameni şi năravuri noi. Licheaua, lingăul, impostorul, furunculul, animalul şi vaca blondă, brunetă sau roşcată au crescut exact ca-n poveste, într-un an cât alţii în zece. Apucăturile lor au fost legiferate iar ei şi-au format adevărate carteluri sau cercuri de influenţă. Nu trece o zi fără să iei, iar şi iar, la cunoştinţă adevărul despre hiper-nemernicia instalată temeinic în perfectibila noastră patrie. Şi nu iau în calcul violenţa, tupeul, nesimţirea vecinilor prea vocali până după miezul nopţii sau al vânzătorilor din pieţe. Cu acestea m-am obişnuit ca tot românul care „suportă aproape orice”, căci fac parte din doza de arsenic şi smog a capitalei. Când însă de viruşii ticăloşi par a se molipsi persoane considerate morale, atunci boala e fără scăpare.
Zona liberă de neo-lichelism se îngustează pe zi ce trece. Se practică trădarea şi scuipatul obrazului cu mare râvnă, mai ales de către cel ajutat cu generozitate. Prieteniile folosesc câtă vreme e nevoie de un sprijin emoţional, financiar ori profesional. După ce hopul a trecut, prietenul-batistă/cont/sfetnic e repudiat căci neo-licheaua şi neo-impostorul nu suportă martorii slăbiciunilor lor. Când cineva propune un produs sau o creaţie în schimbul firesc al câştigului de ambele părţi, este repede pus cu botul pe labe: nu există decât un singur fel de câştig şi anume, al celor care deţin noua putere. În bussiness-ul românesc învingătorii sunt cei care trag cele mai multe ţepe sau spală bani murdari.
Toate exemplele sunt inspirate din realitatea acestui timp. De aceea, poate că o nouă scanare a mentalităţilor româneşti, ar putea să aducă informaţii tare neplăcute, dureroase, triste despre perfectibilitatea acestei noi Românii. Mi-aş dori să mai apuc vremurile când nu vom mai fi „cameleonic de adaptabili” şi nu vom mai suporta aproape orice, aşa cum ne descrie Ruxandra Cesereanu. Dar, fiind prea îndepărtat momentul, pare o speranţă la care voi renunţa.

Cărțile Șeherezadei, de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural

Fotografie de grup cu Romy Schneider

2010-08-31T21:56:00.007+03:00

Cu greu mi-aş fi putut-o imagina în portretul literar al lui Leny Pfeiffer, născută Gruyten, pe Romy Schneider. Heinrich Boll, laureat al premiului Nobel pentru literatura, construieşte în paginile romanului "Fotografie de grup cu doamnă" (tradusă de Petre Forna, în ediţia aparută la Dacia, Cluj, 1988) un personaj ale cărei date, cel puţin fizice, nu par să aibă nimic în comun cu strălucirea şi misterul acestei actriţe absolut speciale. Erau încă la modă glamourul şi frumuseţea feminină prin anii 70, când s-a turnat filmul. Pentru cei care au văzut filmul dar n-au citit cartea, "fişa" lui Leny le poate părea din ... alt film!

Cărțile Șeherezadei, de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural

Reflecţie despre Andrei Pleşu

2010-08-30T14:42:00.007+03:00

Ce îl face pe domnul Andrei Pleşu atât de special printre intelectualii români? Dincolo de statura culturală, erudiţia, discursul moderat şi capacitatea de reflecţie, domnul Pleşu are ceva ce se numeşte farmec. Etichetă aplicată mai curând vedetelor de cinema, decurgând dintr-o alcătuire subtilă, chimică de talent şi telegenie, farmecul domnului Pleşu rezidă într-o mare măsură în eleganta sa modestie, nefabricată, naturală, spontană şi autoironia practicată în doze simpatice! Măsura şi simţul bun par a fi instrumentele cu care scriitorul percepe realitatea cotidiană, meditând însă şi la aceea posibilă, virtuală, eterală a dimensiunii spirituale. "Reflecţia despre îngeri poate fi, vă asigur, o bună terapeutică pentru combaterea mediocrităţii intelectuale de a cărei ameninţare nu scapă nimeni", scrie Andrei Pleşu în cartea sa "Despre îngeri". Admiraţia nutrită pentru cineva se traduce şi prin cantitatea de citate la care se recurge. În ce mă priveşte aş putea să-l citez pe domnul Pleşu toată viaţa!

"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural

Polonia = solidaritate, experiment, geniu

2010-08-29T22:16:00.009+03:00

Admiraţia pentru poporul polonez datează cu mult înainte de a fi luat contact cu literatura sau experimentele lor teatrale. Figura lui Lech Walesa şi grevele de la Gdansk m-au învăţat cuvîntul solidaritate pe care, de atunci, îl asociez Poloniei. Poate că şi noţiunea de experiment teatral ar trebui asociată culturii poloneze: Tadeusz Kantor, Jerzy Grotowski sunt nume de referinţă ale esteticii teatrale moderne. Am descoperit apoi cinematografia poloneză. Şi, pour la bonne bouche, romanul lui Henryk Sienkiewicz, "Quo Vadis". Epistola de adio a lui Petronius către Nero mi-a părut un adevărat curs despre ironia subtilă, inteligentă, elegantă: "adio şi ascultă-mi sfatul, lasă-te de muzică, continuă să comiţi asasinate, dar nu mai scrie versuri, otrăveşte-i mai departe pe cei din jurul tău, dar nu mai dansa niciodată, fii un incendiator, dar nu te mai atinge de lăută. Aceasta este ultima mea dorinţă şi ultimul sfat prietenesc pe care ţi-l dă arbitrul eleganţei".... Tragedia prin care a trecut nu demult Polonia, mi-a reamintit acest roman spectaculos, a cărui apariţie în Franţa, la începutul secolului trecut, a declanşat moda quo vadis.

"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural.

Priveşte înapoi şi ia aminte

2010-08-27T22:37:00.005+03:00

Dacă aş fi ministrul învăţământului, aş introduce o materie la care suportul de studiu ar fi format din filme, înregistrări audio şi lecturi din jurnalele foştilor deţinuţi politici. Materia ar trebui să se numească istoria comunismului românesc. Elevii nu ar fi notaţi, doar ar trebui să discute cu persoane invitate în clasă, supravieţuitori ai ororilor comuniste. Efectul imaginilor, al lecturilor şi al discuţiilor ar trebui să fie destul de puternic, astfel încât această formă de organizare să nu mai existe niciodată. Doar un fragment din "Evadarea imposibilă", cartea doamnei Lena Constante şi ar fi de ajuns: " m-am străduit să pricep motivaţia paznicilor noştri, bărbaţi sau femei. De ce căutau cu atâta înverşunare să ne prindă în culpă, pentru a ne pedepsi? Păcatele comise, uneori, de această înfricoşată şi temătoare turmă feminină erau cu totul lipsite de gravitate. Nici conspiraţii, nici evadări, nici scandaluri. Eram suficient de calme şi de resemnate. .... O singură explicaţie ar părea logică. Fanatismul militant al neofiţilor comunismului. Dar explicaţia aceasta nu se potrivea cu chipurile frustre ale acestor oameni. Nu cunoşteau nimic despre marxism şi materialismul dialectic. Poate, mai degrabă, sărăcia lor spirituală, lipsa de cultură, orizontul mărginit ar putea fi datele unei explicaţii acceptabile. Li se infestase creierul până la septicemie cu lupta de clasă. Cu dicatura proletariatului, cu exploatarea maselor de către o clasă socială din care li se spunea că noi, toate, cele închise, făcusem parte. Noi eram ţapii ispăşitori, noi purtam vina sărăciei şi a necazurilor lor."

Copiii noştri s-au născut într-o lume liberă. Mai bună doar din această perspectivă. Ar trebui să ştie şi cum era înainte!

"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural

Minunata George Eliott

2010-08-25T23:55:00.008+03:00

- Cei care dau bătaie de cap într-o familie sunt fie idioţii fie oamenii de spirit.

- Nu aştepta să fii fericit ca să râzi căci s-ar putea să mori fără să fi râs vreodată.

- Animalele sunt prieteni foarte agreabili, nu pun întrebări, nu aduc nici un fel de critici.

- Am convingerea că producţia literară excesivă este o jignire adusă societăţii.

- O simplă laşitate te îndeamnă să cauţi siguranţa în negaţii.

Frazele de mai sus aparţin unei doamne, Mary Ann Evans, scriitoare britanică a secolului XIX. Ca şi George Sand, şi-a ales un pseudonim bărbătesc, George Eliot şi sub acest nume a intrat în istoria literaturii. Motivaţia alegerii - teama că nu va fi luată în serios, căci femeile nu aveau succes la public... Nadine Gordimer sau Herta Muller au răzbunat nedreptatea :) dar a trecut un secol si mai bine... Vorba francezului, "la vengeance est un plat qui se mange froid". George Eliot e autoarea, printre altele, a romanului Middlemarch, apărut de curând la editura ALL, în traducerea lui Eugen B. Marian, despre care Virginia Woolf a spus că este o "carte minunată ... unul din puţinele romane engleze scrise într-adevăr pentru adulţi".

"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural

Cămara interzisă

2010-08-24T20:32:00.005+03:00

Despre Gabriel Liiceanu nu prea ştiu ce să scriu... Am observat că există oameni despre care ori se vorbeşte la superlativul absolut ori nu se vorbeşte deloc. Cred că domnul Liiceanu face parte dintre aceştia. M-a entuziasmat şi pe mine, la momentul respectiv, apelul domniei sale către lichele. Am sperat că va continua actele de justiţie intelectuală. A urmat scrisoarea către Mona Muscă, adevărat model de retorică. Artileria grea desfăşurată în paginile textului era demnă de adversari mai puternici, de ticăloşi versaţi, care încă se plimbă liberi, în limuzine luxoase, pe bulevardele oraşului. I-am citit primul jurnal, "Uşa interzisă". Primul gând s-a îndreptat către povestea lui Barbă Albastră în care soţia are dreptul să viziteze tot palatul, mai puţin o cameră mică, de la subsol. La finalul textului, am rămas cu impresia că domnul Liiceanu are exact structura unui castel splendid. Dacă eşti foarte curios, descoperi undeva, printre rânduri, printre tăceri şi printre omisiuni, o mică intrare. Nu ştii ce ai să găseşti dincolo de ea. Mai cuminte şi mai folositor pentru toată lumea e să nu încerci să deschizi cămara interzisă.

"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural.

Mintea doamnei de Beauvoir

2010-08-23T21:47:00.008+03:00

A avea creier - dacă eşti bărbat - intră sub incidenţa pleonasticului. Dacă eşti femeie, rimează cu surpriza neplăcută, produce suferinţe gastrice, devine aproape un stigmat (cocoaşa ţi se iartă mai lesne) şi se pedepseşte subtil. Dar, dacă ai un "creier de bărbat", cum defineşte tatăl Beauvoir mintea fiicei sale, atunci ori te numeşti Simone de Beauvoir ori încerci să ascunzi meteahna! Am primit acest tip de "compliment" de câteva ori în viaţă, toute proportion gardee! Ultima persoană care m-a înălţat pe podiumul cu zimţi, a avut grijă să mă facă să plătesc scump presupusa anomalie. Din păcate, nu am citit-o pe Beauvoir atât de devreme încât să aflu din timp ce amar se plăteşte curiozitatea şi faptul de a fi diferit. Fireşte că orice comparaţie cu doamna care afirma că "nu ne naştem ci devenim femei" ar fi deplasată şi lipsită de relevanţă. Mă refer doar la tipul de atitudine pe care am întâlnit-o deseori, venind în egală măsură de la femei şi bărbaţi. Pentru a-mi simplifica viaţa, am încercat să-mi confecţionez o mască a neajutorării, considerată virtute feminină, a împiedicării de covor, a dependenţei afective transformate în capcană pentru masculul Alfa! M-a plictisit aproape instantaneu. Aşa că am renunţat să mă deghizez. În fond, dacă Simone de Beauvoir n-a murit din cauza minţii ei, înseamnă că nu e o imperfecţiune mortală. Mai curând ajută să supravieţuieşti situaţiilor stupide şi te face să râzi acolo unde un creier de femeie (în accepţiunea comună, simplistă) ar trebui să comande smulgerea părului, ori măcar a bigudiurilor, totul acompaniat de urlete înlăcrimate!

O reflecţie datorată revizitării textului "Amintirile unei fete cuminţi". Constat, recitind-o, că un text bun, scris de o femeie, nu conţine siropuri sau câmpii cu maci, nici auto-osanale-pseudo-metafizico-spirituale. Sigur, trebuie să te naşti cu o minte ca a doamnei de Beauvoir. Sau ... să devii!

"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15 Radio România Cultural.

O conjuraţie de Pulitzer

2010-08-22T15:20:00.007+03:00

Ignatius J. Reilly - personajul principal al romanului "Conjuraţia imebecililor" - are loc asigurat în galeria de portrete literare destinate neuitării, vecin de palier cu Prinţul Mîşkin, colonelul Aureliano Buendia, Pilar Ternera, Amaranta, Remedios, Goldmund, Margareta, Pierre Costals, Doamna Bovary, Gargantua, Don Quijote sau Holden Caulfield. Un daimon al comicului pare să-l fi locuit pe John Kennedy Toole, în răstimpul scrierii acestui roman. Se sinucide însă, la 32 de ani, în urma unei depresii provocate de respingerea romanului. Cea care va reuşi să i-l publice este mama sa. Romanul primeşte premiul Pulitzer în 1981. Scenariu fabulos cu personaje spectaculoase, ar putea fi unul dintre cele mai bune filme turnate vreodată. Soderbergh a început proiectul în 2005, dar, din motive necunoscute, acesta nu s-a finalizat încă. Portretul lui Ignatius din primele pagini ale cărţii semnalizează cititorului capodopera comică pe care o ţine în mână, posibil din întâmplare!

"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural

Fragmente din istoria imaginarului

2010-08-21T20:23:00.005+03:00

- "Imaginarul se amestecă în realitatea exterioară şi se confruntă cu ea; îşi găseşte acolo puncte de sprijin sau, dimpotrivă, un mediu ostil; poate fi confirmat sau repudiat. El acţioneayă asupra lumii şi lumea acţionează asupra lui. Dar, în esenţa sa, el constituie o realitate independentă, dispunând de propriile sale structuri şi de propria sa dinamică.

- Istoria imaginarului poate fi definită ca o istorie a arhetipurilor.

- Să definim deci arhetipul ca o constantă sau o tendinţă esenţială a spiritului uman. Este o schemă de organizare, o matriţă în care materia se schimbă, dar contururile rămân.

- Fascismul, nazismul şi comunismul şi-au propus nu numai stăpânirea oamenilor, ca oricare tiranie banală, ci, în primul rând, schimbarea cursului istoriei şi modificarea naturii umane.

- Rezistenţa faţă de real se manifestă uneori printr-o capacitate remarcabilă de negare a evidenţelor sau de inversare a semnificaţiilor acestora, dovadă a autonomiei imaginarului şi a durabilităţii modelelor sale. Se vede, în general ceea ce se doreşte să se vadă şi se învaţă ceea ce ce se ştie deja.

- Într- lume reală care nu poate decât să decepţioneze, imaginarul joacă un rol compensator.

- A condamna imaginarul altora este o manifestare de intoleranţă.

- Omul se hrăneşte cu mituri aşa cum se hrăneşte cu pâine şi apă.

- De obicei, credinţele celorlalţi sunt numite mituri. Credinţele noastre sunt însă adevăruri.

- Proximitatea nu exclude alteritatea, uneori chiar o întăreşte.

- Perioadele de criză exacerbează alteritatea. "

Lucian Boia, Pentru o istorie a imaginarului, editura Humanitas, 2000.

"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural.

Îngerul sau demonul căsătoriei

2010-08-18T23:36:00.003+03:00

Am citit doar 2 romane din seria celor 4 a lui Henry de Montherlant: Fetele, Îndurare pentru femei, Demonul binelui, Leproasele. N-aveau la Cărtureşti decât Fetele şi Demonul binelui. N-am înţeles de ce se mai găseau doar acestea, cum le cumpăraseră alţii, dar, în fine. Epidemia de divorţuri şi rupturi mi-a ridicat numeroase întrebări despre viabilitatea cuplului în lumea modernă, care nu se mai confruntă cu problema apărării teritoriilor, a perpetuării speciei sau cu normele constrângătoare ale societăţii. Scandalurile publice sau poveştile tainice - adevărate secrete ale lui Polichinelle - despre adultere sunt fapte banale la fel ca şi violenţele domestice. De ce se mai căsătoresc oamenii dacă la scurtă vreme după actul semnat realizează că nu au nimic în comun, că se plictisesc sau mai rău, că încep să se urască? Cunosc cupluri bazate pe o minciună consimţită de lungă durată şi care, totuşi, aleg s-o consfinţească, pe motivul copilului privit ca liant al dezastrului afectiv! Sunt situaţii în care femeile îşi fac "mici calcule" menite să le facă viaţa mai uşoară alături de câte un "potent" financiar, în schimbul unui trai de zi cu zi, nu rareori, greu şi neplăcut. Alteori, bărbaţii consideră că femeia de o viaţă, mama copiilor şi cea alături de care au reuşit să devină oameni întregi, brusc a îmbătrânit şi nu mai corespunde cu standardele lor.

Am crescut în spiritul credinţei că "dragostea e îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul", aflând cu mult mai târziu că sunt cuvintele lui Pavel către Corinteni. Trăind, am aflat că e un model aproape îngeresc şi, în consecinţă, greu aplicabil imperfectei fiinţe omeneşti. Merită măcar să tinzi spre el, chiar dacă pe cale sunt atâtea capcane. Îmi pare mai plin de sens decât varianta perfect lucidă, fotografică, excepţional radiografiată a lui Henry de Montherlant: "o femeie care iubeşte nu mai vrea nimic. Un bărbat care iubeşte şi care e iubit continuă să vrea altceva.... femeile se mărită deoarece măritişul e singura cheie ce le poate da fericirea, în timp ce bărbaţii se însoară pentru că Pierre şi Paul fac la fel, din obişnuinţă, de nu cumva din zăpăceală." (Fetele, pag. 110)

Cu riscul asumat de a părea vetustă, demodată, ne-cool şi chiar naivă, aleg prima variantă. Pentru tipul ăsta de iubire e nevoie de oameni asemănători. Fellini spunea undeva că doar un bărbat liber poate iubi o femeie liberă!

"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural.

Of, viaţa mea ... de pe ecran!

2010-08-17T20:21:00.007+03:00

Internetul şi televiziunea au impus o nouă mitologie. Se spune că dacă nu "apari" pe Google sau nu eşti/vei fi/ai fost pe micul ecran, nu exişti. Spaţiile virtuale sunt hiper-viaţa pe care şi-o doreşte fiinţa modernă, în care trăieşte plenar, uneori, în detrimentul celeilalte vieţi, mai banale, mai lipsite de strălucire, totuşi reală. Democratizarea accesului la creaţie şi distribuţie a filmelor în care protagoniştii sunt vecinii de palier, de bloc sau serviciu, prin încărcarea lor pe You Tube sau alte canale similare contribuie la un fel de fragilizare a statutului de artist. Televiziunile mizează pe conceptul de reality-show, când nu transmit în direct înmormântări, bocete, tragedii, dispariţii... Sub limita decenţei sunt multe programe în România. Aici, însă, nu televiziunile sunt vinovate de manifestările triviale, lăbărţate, de chivuţe zăltate. Nu se poate civiliza un popor primitiv în doar douăzeci de ani!

Sosul în care ne bălăcim, familiaritatea şi vulgaritatea zilnică de care avem parte în cartier, la birou, în magazine dăunează grav creativităţii. Aşa se face că eroii ce populează imaginarul cinematografic românesc e format din personaje inspirate de lumea colcăitoare a acestei societăţi sărace din multe puncte de vedere. Ceea ce mă intrigă de fiecare dată când trec prin piaţă e să observ telefoanele iPhone ale unor vânzători de roşii "de afară". Sunt nespălaţi, murdari şi plini de tupeu, dar se filmează unul pe altul cu bijuteriile lor tehnologice. Cu siguranţă îi voi vedea prinşi în scenariul cuiva. Hipermodernitatea, conceptul inventat de Gilles Lipovetsky şi Jean Serroy în eseul lor "Ecranul global", se traduce în spaţiul cinematografic românesc prin fotografierea realităţii. Dar, din fericire, e multipremiata!

"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural

Starul Boris Cyrulnik

2010-08-16T13:49:00.008+03:00

În aceeaşi binecuvântată perioadă pariziană de lecturi, spectacole, expoziţii - extrem de hrănitoare - l-am descoperit şi pe Boris Cyrulnik. Neuropsihiatru, psiholog şi psihanalist celebru în Franţa, Cyrulnik este autorul conceptului de rezilienţă - capacitatea de a putea depăşi traumatismele psihice şi rănile emoţionale. "Les nourritures affectives", eseul despre noţiunea de afectivitate ca motor al dezvoltării emoţionale m-a ajutat să înţeleg cât de semnficativ poate fi limbajul pe care îl folosim, cât de multe informaţii despre noi şi problemele noastre oferim celorlalţi. Eram atât de entuziasmată de lecturile mele din zona psihologiei, încât la întoarcerea în ţară, mă gândisem chiar să propun o emisiune radio pe tema asta. Publicul român al anului 2000 nu era pregătit să se confrunte cu el însuşi. Dar cifra crescută a persoanelor cu simptome de depresie sau cu manifestări dezechilibrate, arăta deja că societatea românească nu se mai împarte egal şi forţat, ca înainte de 89, între sănătoşi tun şi nebuni de legat.

Autor respectat, cu numeroase cărţi, studii, invitat să scrie şi în reviste "glossy", Cyrulnik a apărut, prin 2008, chiar pe coperta revistei franţuzeşti, Psychologies Magazine. Acela a fost momentul în care am priceput la ce distanţă uriaşă suntem şi rămânem faţă de lumea occidentală. Ei îşi permiteau să pună pe copertă un doctor psihiatru, etolog, psihanalist, etc... Pentru simplul motiv că publicul francez e atent la conţinut! Nu spun că în Franţa nu există cititorii debili. Dar, de la un anumit nivel de presă în sus, se cumpără calitatea informaţiei. Aici, acest concept este aproape inexistent. Şi, ar mai fi un motiv: acolo, o personalitate intelectuală poate fi un star. Există un public numeros doritor şi nu mă refer doar la intelectuali, nu... ci la o categorie de mijloc!!! Aici, chiar de ar cere-o cei care cumpără o revistă pentru text iar nu pentru pozele ieftine, s-ar opune politicile editoriale, cu mult mai infantile decât calitatea lectoratului...

De atunci, am citit tot ce a apărut în româneşte: "Murmurul fantomelor" sau "O minunată nefericire". Sper să se traducă şi ultima sa carte, "Je me souviens...", în care vorbeşte, în sfârşit, despre experienţa sa traumatică, de copil abandonat!

"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural

Anomalii şi Anormalii

2010-08-16T13:21:00.005+03:00

La Paris plouă ca-n octombrie. Cineva îmi scrie pe Facebook că aproape a confundat din cauza vremii sărbătoarea Maicii Domnului cu aceea de Toussaint... La Bucureşti orice mişcare a corpului provoacă alerta transpiraţiei şi consumă minima energie de care mai dispune bietul trup încercat. În Pakistan sunt inundaţii nemaivăzute. La Moscova - incendii fără precedent. Lăsând la o parte sistemul economic disperat, corupţia înfloritoare, impostura sălbatică de pe toate palierele societăţii şi privind doar "timpul probabil", o singură concluzie se impune: sunt vremuri pline de anomalii. Dacă Michel Foucault ar fi trăit în România, oare care ar fi fost exemplele cu care şi-ar fi susţinut următoarea teză despre monstrul uman, apărută în volumul Anormalii (editura Univers): "monstrul este marele model al tuturor micilor abateri. Acesta este principiul de înţelegere a tuturor categoriilor - circulând sub formă de mărunţiş - de anomalie. O problemă ce se va pune de-a lungul întregului secol al XIX-lea este căutarea fondului de monstruozitate din spatele micilor anomalii, a micilor devieri, a micilor neregularităţi." Cursurile sale celebre de la College de France ar fi fost posibil de susţinut în spaţiul mioritic, ce privilegiază apariţia şi dezvoltarea monstruozităţii?

"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural

Lumea lui Huxley e a noastră

2010-08-12T15:23:00.008+03:00

Privind în urmă îmi pare că norocul nu e decât suma unor factori inefabili printre care libertatea, facultatea discernământului, calitatea oamenilor întâlniţi şi a cărţilor citite se dovedesc a fi de importanţă maximă. Am cunoscut persoane a căror avere considerabilă sau celebritate au reuşit doar să le chircească sufletul şi să semene în jurul lor singurătatea malefică. Ştiu alţii - la limita decenţei financiare – de o seninătate aristocratică, înconjuraţi de prieteni - nu doar reci şi siguri, cum numeşte Hugo cărţile. Primii trăiesc într-o fabuloasă lume nouă, unde iubirea şi nobleţea sunt înlocuite cu senzaţii. Ceilalţi nu-şi vor renega cu nici un preţ bunele obiceiuri, cum ar fi capacitatea de a se entuziasma pentru o idee sau un ideal. Recitindu-l pe Aldous Huxley, în perioada hiper-mediatizată a crizei, am avut sentimentul că parcurg un fel de raport ştiinţific, o cronică rece a societăţii moderne, cu toate problemele ei.
Totuşi, romanul său, „Minunata lume nouă” apăruse în 1932. Ficţiune înscrisă în tradiţia literaturii engleze, a romanului-utopie sau, după termenul lui Anthony Burgess cu referire la acest text – distopie, şaptezeci de ani mai târziu capătă tulburătoare accente de realism. Deja, în eseul publicat în 1958, „Reîntoarcere în minunata lume nouă”, autorul constata amar şi dezamăgit, rapiditatea cu care profeţiile sale devin realitate.
Existenţa structurată după un model impus şi controlată în detaliu a societăţii figurate de Huxley e proprie oricărui sistem totalitar. Pe cel de dinainte de 89 o parte dintre noi l-au cunoscut. Era construit pe frică. Cel în care trăim e cu atât mai violent cu cât îmbracă aparenţele stabilităţii, fericirii, serenităţii tâmpe. Minunatul sistem – în realitate bazat tot pe frică – e un uriaş pachet de bonusuri şi rate la bancă pentru casă-plasmă-frigider vândut roboţilor în schimbul vieţii, adică a forţei lor de muncă. În lumea corporatistă, limbajul hipnopedic „bucuieşte-şeruieşte” suflete iar politica de complianţă încurajează delaţiunea. Nu rareori mediocritatea este cea premiată, pentru zelul depus în intonarea de osanale la adresa sanctităţii ierarhice. Dacă înlocuim entitatea divină a marelui Ford – inventată de Huxley – cu orice brand de companie multinaţională, doar ca un exerciţiu de team-building, vom avea tabloul perfect fidel al societăţii contemporane. Adăugaţi cinismul, spoiala valorilor culturale, spirituale, morale, eradicaţi frumuseţea, adevărul şi pe Dumnezeu, prizaţi o doză consistentă de televiziune-drog şi veţi degusta toate deliciile bokanovskificării huxleyene. Lumea a ales fericirea, lăsând „arta superioară” câtorva sălbatici. Încet, încet, doar ei vor mai şti că versul „o, minunată lume nouă în care trăiesc astfel de oameni” îi aparţine lui Shakespeare, pentru că doar ei vor mai citi!

Şi, văzând zorii zilei mijind, Şeherezada sfioasă, tăcu ... (*)

(*)articol apărut în revista CULTURA, marţi, 10 august.

"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural.

Prea cald pentru Wagner

2010-08-11T22:39:00.006+03:00

Respirând cu greu, în căldura continuă, înclin să-i dau dreptate lui Nietzsche când scrie despre muzica lui Bizet : "este amabilă şi nu-mi provoacă sudori"! N-aş putea afirma că, ascultând-o, am devenit un fel de "capodoperă", cum pretinde autorul... eu n-am reuşit decât să ating cotele maxime ale placidităţii la care te condamnă temperatura inumană. Cât despre Wagner...imposibil.... e prea cald!

"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio Romania Cultural

Friptură cu 50 de cuişoare à la Kristeva

2010-08-10T22:30:00.004+03:00

Îmi place să gătesc cu mirodenii, să îmbin gusturi şi culori, să explodeze în arome palatinul celor cu care împart bucuria unei mese. Cred că a găti e una dintre cele mai rafinate forme de a oferi plăcere sieşi dar şi celorlalţi, o minunată întâlnire între spiritualitate şi corporalitate, un moment de graţie. Mi-a suscitat interesul imediat, friptura de porc cu 50 de cuişoare a autoarei franceze, de origine bulgara, Julia Kristeva, nu în vreo carte meşteşugită de bucate ci chiar în romanul "Bătrânul şi lupii". Am iubit-o pentru eseul ei care vorbeste despre emigranti, exilati, străini. Acum îi descopăr noi faţete... Aici închei din 2 motive foarte întemeiate: am pus friptura cu 50 de cuişoare în cuptor şi mai am câteva pagini din roman de citit. Bon appetit de lecture!

"Cărţile Şeherezadei", de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural

Filozof cu femininul Diotima

2010-08-10T01:21:00.008+03:00

În limba română, substantivul filozof primeşte la feminin un sens peiorativ, musteşte de ironie şi dispreţ. Filozoafă ! Sună rău, zgârie, muşcă. Cea care e blagoslovită cu eticheta asta, nu se bucură de prea multă simpatie. Că pe vremea începuturilor filozofiei lucrurile stăteau diferit, e scris în cel mai cunoscut dintre dialogurile lui Platon. De ce să-i fi dat Socrate cu atâta generozitate partea leului în Banchetul sau Despre iubire (subiect fierbinte) unei femei "din Mantineea, Diotima, care ştia multe nu numai despre Eros, ci şi despre atâtea alte lucruri" , dacă ar fi fost ruşinos sau demn de dispreţ să fii femeie şi să ai acces la cunoaştere în acelaşi timp? De ce să fi născocit Platon un personaj imaginar femeie? Din corectitudine politică?

Celor care continuă să privească uşor condescendent femeia iubitoare de adevăr, înţelepciune, filosofie - în ultimă instanţă, le recomand să recitească Banchetul. Socrate a recunoscut că Diotima l-a învăţat tot ce ştie despre Eros şi Divina Frumuseţe fără ca acest lucru să-i ştirbească în vreun fel aura de înţelept... Ce păcat că Platon nu e o lectură obligatorie în şcoli! La un moment dat cineva tot ar propune ca femininul de la filozof să fie ... diotima.

"Cărţile Şeherezadei" de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural

Pe canapea, cu Irvin D. Yalom

2010-08-10T00:28:00.006+03:00

Am crescut într-o familie cu bunici. Vara, mergeam la ei, la ţară, adică într-un loc unde aveam voie să fac toate lucrurile pe care şi le doreşte un copil: să mă caţăr în copaci, să scotocesc prin toate colţurile, să alerg după fluturi sau să nu dorm la ora cuvenită. Culai, frumosul şi hâtrul meu bunic, m-a învăţat să citesc. Biblia a fost, aşadar, prima lectură. Probabil de acolo a început un soi de credinţă cu care n-am nici un motiv să mă laud, căci a venit firesc şi natural, odată cu înger-îngeraşul meu din rugăciunea pentru copii. Face parte din osatura spirituală de care au avut grijă întâi bunicii şi părinţii, apoi oamenii pe care i-am întâlnit. Şi nu în ultimul rând, cărţile. Desigur, soiul meu de credinţă n-a prea ţinut cont de Litera legii, mai curând de spiritul ei. Psihologia - deşi dezavuată de Biserică - îmi pare un teritoriu cultural, de cunoaştere absolut fascinant. N-am trecut printr-o terapie dar am fost la un pas. Toate prietenele mele franţuzoaice aveau un terapeut. Traversam o perioadă mai dificilă: un doliu familial, problemele de adaptare la o altă lume, întrebările mele legate de identitate, etc. Asigurarea medicală de student îmi dădea dreptul la zece şedinţe de terapie, gratuit. Totuşi, ceea ce m-a ajutat să trec, să ajung la liman, să rezist a fost discuţia cu unul dintre preoţii Bisericii Române de la Paris. Băiat de la ţară, cu valori sănătoase, cu un discurs simplu dar generos, a reuşit să mă aline. Eram aproape în depresie şi preotul al cărui nume l-am uitat, a reuşit - la fel ca un foarte bun specialist psiholog- să mă întoarcă înspre mine, cu bucurie, lumină şi iertare. La un moment dat, în romanul Minciuni pe canapea (Humanitas Fiction) al psihoterapeutului Irvin D. Yalom, personajul principal, Ernest se întreabă unde învaţă preoţii să consoleze. "Urmează cursuri de consolare? Cursuri de consiliere la spovedanie?". Yalom nu ne spune dar a scris un roman pe care oricine îşi doreşte să afle ce e în mintea unui psi, ar trebui sa-l citească.

"Cărţile Şeherezadei" de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural.

Despre natura viselor

2010-08-06T22:45:00.002+03:00

Facand ordine printre caiete si hartii, am gasit cateva conspecte pe care le faceam, cu cativa ani in urma, ca studenta in anul I al facultatii de Psihologie. N-am continuat studiile, dar curiozitatea si bucuria lecturii din Carl Gustav Jung au ramas.

• Visul este o fractiune de activitate psihica involuntara, care implica exact atat constienta incat sa devina reproductibila in stare de veghe.
•Intelegerea viselor este atat de dificila incat de mult mi-am facut o regula din a spune mai intai, atunci cand cineva imi povesteste un vis si imi cere parerea: “habar nu am ce ar putea sa insemne visul acesta”. Abia dupa ce am stabilit acest lucru pot incepe sa analizez visul.
•Motive onirice tipice: zborul, urcatul treptelor sau pantelor, aparitia in public intr-o imbracaminte sumara, caderea dintilor, lumea multa, hotelul, gara, trenul, avionul, automobilul, animalele infricosatoare (serpii)
•O “situatie psihica “ – daca i se poate gasi o formulare, este deja identificata cu un sens bine determinat.
•Procedura de stabilire a sensului unui vis, numita inregistrarea contextului, care consta in a stabili cu ajutorul asociatiilor subiectului in ce nuanta a semnificatiei ii apare lui fiecare amanunt marcant al visului. Se procedeaza intocmai ca la descifrarea unui text greu lizibil. Metoda aceasta nu da intotdeauna ca rezultat un text nemijlocit inteligibil, ci foarte frecvent sugereaza doar mai multe posibilitati, dupa toate aparentele importante.
•Interpretarea visului iti cere sa te poti transpune in situatia psihologica a altuia, sa ai intuitie si capacitate combinatorie, sa cunosti lumea si oamenii si sa dispui, inainte de toate, de o pricepere specifica bazata atat pe cunostinte vaste cat si pe o anume “intelligence du coeur”.
•Inconstientul, matricea viselor, are o functie de sine statatoare. Numesc acest fenomen autonomia inconstientului. Visul nu asculta de vointa noastra ci este foarte frecvent chiar, intr-un flagrant contrast cu intentiile constiente. Contrastul nu e intotdeauna atat de pronuntat; in anumite momente visul poate sa devieze doar in mica masura de la atitudinea sau tendinta constienta, aducandu-i modificari, ba in unele ocazii poate chiar sa coincida cu continutul si tendinta constientului. Ca unica formulare posibila s-a impus atentiei mele conceptul de COMPENSARE. (confruntarea si punerea in acord a unor date sau puncte de vedere diferite , din care rezulta o echilibrare sau o dirijare). Compensarea trebuie deosebita strict de COMPLEMENTARE.
• 3 posibilitati de compensare:
1. - daca atitudinea constientului fata de imprejurarile vietii este in mare masura unilaterala, visul adopta o pozitie contrara ei.
2. – daca insa constientul are o pozitie aproape de “mijloc”, visul se multumeste sa propuna variante.
3. – daca atitudinea constientului este “corecta” (adecvata), visul coincide cu tendintele acestuia si le subliniaza, fara sa-si piarda insa autonomia caracteristica.

• Inconstientul – matricea viselor dar si a simptomelor psihogene. Problema atitudinii inconstientului este de o deosebita importanta practica. Indiferent daca pentru mine si pentru altii odata cu mine, atitudinea mea constienta pare corecta, inconstientul poate fi, ca sa zicem asa, “de alta parere”. Acest lucru nu e deloc neglijabil (mai ales in cazul unei nevroze), deoarece inconstientului ii este foarte la indemana sa provoace tulburari suparatoare, recurgand la solutii false, care, de regula nu raman fara urmari, ci produc simptome neurotice. Aceste tulburari se bazeaza pe pe o discordanta intre “constient” si “inconstient”. “In mod normal” ele ar trebui sa fie in concordanta. Dar fapt este ca in foarte multe cazuri nu se ajunge la o asemenea concordanta si de aici deriva un numar inimaginabil de mare de suferinte psihogene, incepand de la accidente grave si boli si pana la nevinovatele lapsus linguae
• In tratamentul nevrozei se pune problema refacerii aproximative a concordantei intre “constient” si “inconstient” (mai multe moduri – incepand cu recomandarea unui “mod de viata sanatos”, cu convingerea rationala, cu intarirea vointei, si terminand cu “analiza inconstientului”. Cum metodele mai simple dau gres foarte frecvent, iar medicul nu mai stie cum sa continue tratamentul, functia compensatorie a visului ofera un ajutor binevenit. .......
• Visele furnizeaza amintiri, intuitii, trairi, trezesc partea adormita a personalitatii, dezvaluie partea inconstienta a unor relatii, astfel incat rareori se intampla ca cineva sa faca efortul de a-si prelucra visele mai mult timp, asistat de un specialist, fara sa ajunga astfel la o imbogatire si o largire a orizontului sau. Tocmai in virtutea comportamentului compennsator al visului, analiza sa consecvent practicata duce la noi puncte de vedere si deschide noi cai, care ne scot din stagnarea nedorita.
• In spatele compensarilor de moment exista un fenomen numit de Jung – procesul evolutiv al personalitatii. La inceput, compensarile par sa fie echilibrari de moment ale unilateralitatilor si debalansarilor unor tulburari ale echilibrului. Dar privite mai in profunzime, aceste acte de compensare aparent izolate se ordoneaza dupa un fel de plan. Ele par corelate si, intr-un sens mai profund, subordonate unui tel comun, astfel incat o serie lunga de vise nu mai pare o insiruire fara sens de ecvenimente incoerente si izolate, ci un proces de evolutie sau ordonare ce parcurge anumite etape, ca dupa un plan. Am numit acest proces inconstient, exprimat in mod spontan de simbolica seriilor lungi de vise, proces de individuatie.
• Visele semnificative provin din stratul mai profund, al incontientului colectiv. Asemenea vise apar mai cu seama in perioadele hotaratoare pentru destinul omului, adica in prima tinerete, la varsta pubertatii, pe la mijlocul vietii (intre 36-40 de ani) si in conspectu mortis.
• Toate acele momente ale vietii individuale, in care intentiile, asteptarile si conceptiile constientului personal contravin legilor general valabile ale destinului uman, sunt totodata momente cheie ale procesului de individuatie. Caci procesul acesta constituie realizarea spontana a omului deplin.
• Daca visele dau expresie unor compnesari atat de importante, de ce nu sunt atunci inteligibile? Trebuie sa raspund ca visul este un fenomen al naturii si ca natura nu manifesta nici cea mai mica tendinta de a-si oferi oarecum pe gratis si corespunzator asteptarilor umane, roadele.

"Cartile Seherezadei", de luni pana vineri, ora 15, Radio Romania Cultural

Foarte scurt exerciţiu de stil

2010-08-05T23:56:00.005+03:00

Cine? Francez, suprarealist (o perioadă), neobosit travailleur în Atelierul de Literatură Potenţială (Oulipo), Transcendent Satrap în Colegiul de Patafizică, nume - Queneau, prenume - Raymond.
Ce? Exerciţii de literatură, scriitură, variaţiuni textuale cu topinguri stilistice.
Unde? Într-un autobuz.
Când? Seara, după cină sau dimineaţa la micul dejun.
Pentru cine? Pentru aceia cu simţul limbii, al umorului, al jocului.
Cum? Uite o variantă: "Autobuzul vine/Un ciudat cu pălărie urcă/O izbitură/Mai târziu în faţa Saint-Lazare/E vorba de un nasture".

"Cărţile Şeherezadei" de luni până vineri, ora 15, Radio România Cultural

Ţara inventată a fiecăruia dintre noi

2010-08-05T17:14:00.007+03:00

Experienţa exilului îţi fixează în faţă oglinda ce reflectă misterios tocmai fiinţa interioară. De aceea, probabil, memoriile lui Isabel Allende, traduse de Cornelia Rădulescu şi publicate la editura Humanitas Fiction, m-au făcut să privesc din nou ca un remember binevenit al unei istorii trăite dar şi ca un punct de plecare spre o altă percepţie, geografia din care provin. Ţara mea inventată e, fireşte, Chile dar mai poate fi oricare teritoriu magic ce semnifică noţiunea de ţară pentru toţi oamenii cu un dram de luciditate. Din mirosul pâinii, o prăjitură de casă, figurile copilăriei, raporturile inegale de forţe între sexe, fantomele familiale sau politica ineptă a unui stat se trasează harta imaginară a ceva ce numim generic patrie. V-aţi gândit vreodată că această noţiunea conţine, precum păpuşile ruseşti, mai multe geografii aşezate una înăuntrul celeilalte? Nu e o metaforă, am experimentat această senzaţie. Să le numărăm, deci, coane Fănică! La naştere primeşti una obligatoriu de trecut în paşaport. Următoarea e aceea pe care o descoperi în vacanţe, la bunici dacă eşti norocos sau în tabere. De a treia uneori nu te poţi despărţi, căci te-a legat cu noduri marinăreşti de prieteni şi iubiţi, de familie sau doar de câte o profesie ciudată, încât o ruptură s-ar lăsa cu transfuzii şi sângele – care apă nu se face - e greu de găsit. A patra te respinge din toate puterile ei. În fiecare zi îţi aplică un program de exterminare temeinic iar certurile se termină invariabil cu înjurături. E ţara lui Papură-Vodă, ţara orbilor în care chiorul e împărat sau, dacă mai ai putere să râzi, o numeşti ca Gheorghe Dinică ”ţară mică, mese puţine”.
Dar se întâmplă să pleci într-o bună zi, departe de tot ce înseamnă cocon familiar. Cu timpul observi că organismul eliberează din substanţele minţii o nouă ţară. Un amalgam din care se naşte o a cincea, cu siguranţă cea mai rezistentă şi mai adevărată, pentru că e imaginară.
Plecasem din spaţiul matern-obligatoriu cu gânduri confuze, dintre care cel al emigrării devenea tot mai prezent, lăsând în urmă o familie, o limbă care mă exprima ludic şi o meserie cât se poate de ciudată. În fiecare zi plăteam vămile celui care e nevoit să-şi reconstruiască spaţiul vital, afectiv şi emoţional. Eram o străină, cu un uşor accent nerecognoscibil imediat, puţin speriată de lumea care, în mod bizar, mă acceptase imediat, ca pe o mică vietate curioasă. Citind eseul Juliei Kristeva, Étrangers à nous-mêmes, aveam sa aflu că mai toţi emigranţii, indiferent de statut social sau educaţie trec prin acelaşi complex de stări. Seducţia diferitului operează, corpul lingvistic adoptiv are surplus de şarm, libertatea celui fără ataşamente vizibile cucereşte instantaneu. Cu toate astea, străinul se agaţă cu disperare de memorie, trecut şi necazuri. Paradoxal, substanţa energiei sale o constituie ceea ce a lăsat în urmă, bun şi rău, deopotrivă. Dar sigur şi precis nimic nu e pentru străin. “N-am nici un fel de certitudini. Nici Chile nu mi se pare a fi un loc geografic cu caracteristici precise, unul care poate fi definit şi real. Îl văd aşa cum văd drumurile la asfinţit, când umbra plopilor înşală vederea şi peisajul pare doar un vis.” De o bună bucată de vreme – ca să mă protejez probabil am hotărât să trăiesc într-o ţară inventată, deşi geografic reperele sunt reale. Cartea lui Isabel Allende e un bun manual! (*)

"Cartile Seherezadei", de luni pana vineri, ora 15, la Radio Romania Cultural.

* - articol aparut in revista CULTURA, marti, 3 august 2010

Visul american sau o fictiune de exceptie

2010-08-02T23:51:00.005+03:00

Marturisesc ca n-am fantasmat niciodata la pamantul fagaduintei. Visul american mi-a lipsit cu desavarsire din colectia de sperante si iluzii. Mirajul marii metropole sau imposibilul-devenit-realitate-din-orasul-ingerilor mi-au parut fie prea zgomotoase fie prea marketate...Am ajuns, intr-o buna zi, si la New York. Dupa toate vizitele "must" turistice mi-am manifestat dorinta sa ajung in Harlem. Toti prietenii m-au sfatuit sa nu circul singura. Dar, fiindca persoana care trebuia sa ma insoteasca avea sa rezolve ceva urgent, m-am dus totusi, caci era singura zi in care mai puteam s-o fac si nu voiam in ruptul capului sa ratez experienta. Cred ca a fost una dintre cele mai tihnite momente din acea calatorie. Dupa cateva strazi aproape pustii, am intrat intr-un lacas de cult unde la parter era si un fel de frizerie si o gradinita si o casa de cultura. Destul de aglomerat pentru un parter de 40-50 metri patrati. Pastorul a venit si a discutat cu mine, senin si amabil ca si cand faceam parte din parohie. In Manhattan nu intalnisem genul asta de oameni. E adevarat ca, la acel moment, nu citisem "Puscariasul" lui Kurt Vonnegut. Si, ceea ce doar simteam la un nivel subtil, intuitiv, mi-a fost confirmat de un text de exceptie.

"Cartile Seherezadei", de luni pana vineri, ora 15 - la Radio Romania Cultural.

Grizzli Melancolicul

2010-08-01T21:45:00.009+03:00

Cea mai spumoasa, interesanta si surprinzatoare perioada din viata unui spectacol de teatru - imi pare a fi aceea de repetitii. Atunci se cauta idei de rezolvare a unei situatii, se experimenteaza, se traieste la maxim. Cand incepe sa se apropie premiera, toata lumea intra intr-un stres care nu trece nici cu Xanax nici cu Prozac. Avanpremiera e mai relaxata, in sala vin de regula familiile, prietenii, oameni fata de care te simti ceva mai in siguranta. Si, apoi, premiera... Gata, nu mai e nimic de schimbat, rolurile si "tiparul" piesei s-au cristalizat. Aproape incremenesc. Toti profesionistii stiu asta si, de aceea, cei buni schimba ceva in ultimul moment. Ca sa ramana viu spectacolul. Prima oara am inteles mecanismul repetand in regia lui Dan Micu, spectacolul "Cum va place"(Nottara, 1985) pe minunata muzica a lui Vasile Sirli. Inca imi amintesc monologul lui Jacques Melancolicul si, desi de atunci am vazut spectacolul in alte mizanscene la fel de spectaculoase ca aceea a lui Dan Micu, in memoria mea el ramane legat de actorul Victor Strengaru. Grizzli - caci asa fusese supranumit iar porecla devenise nume, tarziu am aflat cum il cheama de fapt - chiar era Jacques Melancolicul. De o sensibilitate extrema, o gratie inteleapta dar, cateodata, capricios ca un copil, Grizzli avea un rar simt al umorului si o bunatate care-l facea sa fie iubit de orice persoana cu care intra in contact. El, fireste, nu vedea asa lucrurile. Celebrul fragment il dedic memoriei sale de prieten desavarsit si special artist a carui voce inconfundabila traieste inca in fonoteca de aur a teatrului radiofonic.

"Cartile Seherezadei", de luni pana vineri, ora 15, Radio Romania Cultural.

Fascinatio-fascinum: hic habitat felicitas

2010-07-29T23:22:00.006+03:00

Intalnirea cu textele lui Pascal Quignard s-a petrecut in timpul studiilor mele la Paris. Am primit in dar splendida editie ilustrata, de lux, a eseului sau "Sexul si spaima". L-am citit cu caietul de insemnari alaturi (nu pentru ca eram constiincioasa ci, avand obiceiul sa-mi subliniez cartile in timpul lecturii, aceasta era prea frumoasa ca sa indraznesc). Discursul si ipotezele de lucru ma fascinau, pentru ca porneau, cu eleganta si grija infinita pentru adevar, de la etimologiile cate unui cuvant. Am observat ca acest fel de a intra intr-un subiect este aproape religios pentru francezi, chiar un model de studiu, la care am aderat repede. Si, fiindca am folosit termenul fascinatie, sa vedem care este etimologia cuvantului. Quignard face cateva consideratii asupra cuvantului roman "fascinatio". Cuvantul grecesc phallos se traduce in latina prin fascinus. Intregul sau eseu este o incercare de a intelege erosul roman, respectiv transferul erotismului grecilor in Roma Imperiala. Eruditia lui Quignard fascineaza!!!

"Cartile Seherezadei", de luni pana vineri, la ora 15, Radio Romania Cultural

Poezia ca origine a limbilor

2010-07-28T14:51:00.009+03:00

Pericolul subtil dar cu atat mai grav al oricarei crize economice se ascunde in amputarea nevoilor culturale. Prioritare devin cele fizice. La ce ne ajuta poezia daca n-avem cu ce plati facturile, pensiile, mancarea si lista continua... Uitam (dar am stiut vreodata?) teza fundamentala despre originea limbilor, scrisa de renumitul filozof, scriitor si muzician elvetian, Jean Jacques Rousseau. Una dintre cele mai ilustre figuri ale Secolului Luminilor, constata in "Eseu despre originea limbilor" ca, "daca nu am fi avut decat nevoi fizice, nu am fi putut niciodata sa vorbim". Ne puteam intelege perfect doar prin limba gesturilor. In viziunea lui, la inceputurile lumii nu se vorbea decat prin poezie. "Omul nu a gasit de cuviinta sa rationeze decat multa vreme dupa aceea". Se pare ca, primele discursuri ca si primele legi au fost rostite in versuri. Rousseau se refera la textele legislative redactate in versuri, cum ar fi Codul lui Solon din Atena sau textele sacre ale druizilor galici despre care relateaza Cezar in De bello Gallico. Nu poate fi acuzat de lipsa dovezilor, deci!
Desigur, nu sunt filolog nici lingvist si nici n-am aprofundat subiectul. Dar ipoteza lui Rousseau este fascinanta si, mai ales, elocventa pentru un timp in care pasiunile ajung sa se exprime prin interjectii iar limba este schimonosita de atatia oameni fara alte nevoi decat cele fizice!

"Cartile Seherezadei", de luni pana vineri, ora 15, Radio Romania Cultural

Scriitorul, cititorul, artistul si activitatile lor fantasmatice

2010-07-28T14:44:00.007+03:00

Primul contact cu psihanaliza lui Freud s-a petrecut la o varsta cand credeam ca adevarul nu se gaseste decat in carti, dat fiind ca in realitate traiam o minciuna nationala. Un bun prieten, fiu de doctori mi-a imprumutat prin clasa a zecea, Psihopatologia vietii cotidiene. De prisos sa adaug ca vreme indelungata m-am suspectat de nevroze si depresii descrise acolo. Imi parea ca detin toate simptomele si complexele analizate de Freud. Am intretinut, asadar cu doctorul austriac o relatie de suspiciune si respingere pana la descoperirea lui Jung a carui admiratoare neconditionata am ramas. Literatura specializata de psihologie imi este lectura constanta, modalitate de autocunoastere si sprijin in diferite momente ale vietii. Revizitez, din timp in timp, eseurile de psihanaliza aplicata ale lui Freud. “Scriitorul si activitatea lui fantasmatica” – o conferinta tinuta de acesta prin 1907, m-a ajutat in mod special sa inteleg cum inlocuieste adultul placerea jocului cu activitatea fantasmatica si cat de necesara este ea travaliului creatiei. Am experimentat puterea reveriei, tehnica fantasmei revelate si, in consecinta, mecanismul placerii estetice. Daca n-ar fi fost Freud sa-mi explice “normalitatea” acestor acte si astazi, probabil, m-as fi simtit vinovata de lungile mele episoade de vis diurn!

"Cartile Seherezadei", de luni pana vineri, ora 15, la Radio Romania Cultural.

Convorbire cu Profesorul Celine (off the record)

2010-07-26T16:42:00.010+03:00

Adevarul, asa, pur si simplu - domnule Celine - este ca omenirea n-are nevoie de artisti. Ea poate sa traiasca, sa se inmulteasca si sa se hraneasca si fara farafastacurile creatorilor,uneori de neinteles, zau asa! Hm, creator, am zis? Ce vanitate, cat orgoliu! Tine de foame un roman? O piesa de teatru? Un tablou? Nu... Pai, nu, domnule Celine. Ah, da... Si dumneavoastra ganditi la fel? Ma rog, am avut impresia ca ... In fine, haideti sa facem interviul ala, ca ma asteapta la redactie cu el. Grea misia de jurnalist. O replica din Caragiale, nu-l stiti `mneavoastra! Ehe, azi am noroc... dar daca ati sti de cate ori ii "facem" mai destepti pe interviuvati sau mai frumosi... Pai, nu stiti, ca nu traiti pe lumea asta mica si meschina, desi... e adevarat ca ati avut intotdeauna suspiciuni in legatura cu banii pe care-i primeati pe carti si articole? Nu o sa scriu asta... nu inregistrez deocamdata, mie puteti sa-mi spuneti... Asa, ca intre oameni care se ocupa cu scrisul, sa stiti ca ai de ne citesc si pe dumneavoastra si pe noi, sunt niste tampiti... Nu inteleg nimic, au neuronii obositi.. Asa ca, zau, de ce va chinuiti atata cu scrisul ca tot literatura comerciala e cea mai tare. N-ati vazut? Si in revista noastra, tot articolele despre sex sunt cele mai citite. Daca te cunoaste lumea, poti sa spui sau sa scrii orice. Importanta e celebritatea. Sa joci jocul... De aia zic, haideti sa facem naibii odata interviul ala. O sa va citeasca toata masa debililor mintali din orasul asta... Va mai duceti si la vreo cateva emisiuni... la televiziune... sau la radio... si o sa se bata pe romanele dumneavoastra. Haideti, domnu` Celine, incepem?

"Cartile Seherezadei", de luni pana vineri, ora 15 la Radio Romania Cultural

Perfecta carte a nelinistirii

2010-07-26T13:48:00.009+03:00

Librarie pe Boulevard Saint Michel, toamna blanda, intr-un sfarsit de saptamana, cu zece ani in urma. Rasfoiesc carti nou aparute. Un titlu imi atrage atentia. Le livre de l`intranquillite. Fernando Pessoa. Un pasaj, o pagina, inca una. Cateva ore raman in compania ajutorului de contabil, Bernardo Soares, avatarul lui Pessoa.
Cateva zile mai tarziu, la sediul Radio France International, cineva mi-l prezinta pe Dinu Flamand. Vorbim, nu stiu de ce despre Pessoa. Aflu ca este traducatorul lui in limba romana iar “Cartea nelinistirii” aparuse cu cateva zile in urma, la Editura Fundatiei Culturale Romane. Imi promite un exemplar. Nu ne revedem, din pacate.
In vacanta, cateva luni mai tarziu, acasa. Caut, in toate librariile importante, traducerea lui Dinu. S-a epuizat.
Reusesc s-o cumpar in 2009, reaparuta la Humanitas Fiction. Insemnarile lui Soares/Pessoa sunt capsule teatrale. Senzatie de spectator al unui monolog de cea mai buna calitate. Literatura perfecta, pentru mine. “Uit totul. Nu vad nimic, nu ma gandesc la nimic. Ploaia sta, iar in urma ei ramane, pentru o clipa, o pulbere de diamante minuscule, ca si cum din inaltul cerului cineva ar fi scuturat albastru firimiturile de pe o uriasa fata de masa. Se simte ca o parte a cerului s-a deschis”.

Radio Romania Cultural, ora 15, de luni pana vineri: "Cartile Seherezadei".

Domnilor copii, imaginatia nu este minciuna!

2010-07-22T23:32:00.008+03:00

(in imagine: Daniel Pennac)

- Hai sa facem exercitiul 3. Uite, trebuie sa construiesti propozitii cu diverse cuvinte si antonimele lor. Incepem cu primul: las. Il facem oral, ca mai ai si tema la matematica... Matei, e randul tau...
- Hmmmm... (pauza, liniste, ochii cauta prin colturile camerei ideea, cuvintele se aduna si mustacesc pe buze)... Horia s-a comportat ca un las astazi cand l-a parat pe Mocanu.
- Corect. Si acum antonimul. Uite, transforma-l pe Horia in ...
- Cum sa spun despre el ca a fost curajos, cand nu e adevarat?
- Inimioara, acum facem doar niste propozitii, nu conteaza daca e adevarat sau nu. Adica, in principiu, ar trebui sa spunem adevarul (simt ca incep sa ma incurc) dar, cand ne imaginam ceva, chiar si numai o propozitie, suntem atenti la... la (la ce suntem atenti, fir-ar sa fie ???) ... la corectitudinea exercitiului, de exemplu.
- Dar daca spun o minciuna, exercitiul mai e corect?

Zbang!!! Cum raspunde un adult cu experienta la intrebarile copiilor, atat de concrete si profunde? "Imaginatia nu este minciuna" - iese de undeva, dintr-o memorie mai mult afectiva decat intelectuala. Incep sa-i explic nepotului meu, cu care fac lectii la romana ca sa recuperam aproape o treime din materia nepredata la scoala. Despre scoala romaneasca, ar merita scris nu un articol ci zeci, pentru ca a ajuns la pragul de jos al nepasarii, imposturii si dispretului la adresa elevilor. Dar, despre asta, cu alta ocazie, macar acum e in vacanta si are sansa sa citeasca si sa invete cu mult mai mult drag decat ii poate insufla "minunata scoala romaneasca". Ma salveaza deci, Daniel Pennac si al sau fabulos roman "Domnilor copii". Un profesor le cere elevilor sa scrie o compunere, in care sa-si imagineze un scenariu bizar, intr-o dimineata sa se trezeasca adulti, iar parintii sa se tranforme in copii. In dimineata urmatoare, elevii sai chiar au parte de acea soarta. "Adevarul nu se afla in ziare! Adevarul nu se afla in televizorul vostru! Adevarul nu se afla nici macar in cele ce se spun in jurul vostru! ... Adevarul este o permanenta cucerire".

Cred ca lectura romanului "Domnilor copii" ar fi cu mult mai interesanta pentru un copil de 12 ani decat analiza reclamelor sau a unor articole debile de ziar (asa cum este prevazut in programa clasei a 5-a). Cel putin, ar intelege de ce imaginatia nu este minciuna! Pentru parinti si profesori e o lectura aproape obligatorie.

"Cartile Seherezadei", in fiecare zi, de luni pana vineri, la ora 15, la Radio Romania Cultural.

Cartarescu, aripa stanga

2010-07-21T22:27:00.010+03:00

Mi-l amintesc pe Mircea Cartarescu, citind-si poeziile intr-o sala de clasa a liceului Dimitrie Cantemir, la cenaclul literar condus de profesoara noastra de romana, doamna Aurelia Marinescu. Ii fusese elev si venea cateodata sa participe, invitat de ea, ca un fel de model pentru aspirantii la literatura. Nu stiam atunci, prin `76, cred, ca acel Mircea, baiatul cu o neliniste permanenta in glas, avea sa devina acest Cartarescu.

"Orbitor - aripa stanga" se trage parca, din lumea lui Gabriel Garcia Marquez. Dar, daca Macondo poate fi oriunde si nicaieri, soseaua Stefan cel Mare si Lizeanu, sunt repere familiare mie. Sunt in cartier. Privite insa prin textul halucinant al lui Cartarescu, spatiile acestea, atat de cunoscute devin diferite. Mircea ne-a facut sa intelegem, elevi fiind, ca poezia poate face parte din anatomia fiintei umane. Prozatorul a construit o noua geografie Bucurestilor. "Spatiul e paradisul, timpul e infernul... Memoria, timpului regatului fara timp". Cand orasul imi pare murdar, urat, definitiv cucerit de mizerie, recitesc cate un pasaj din "Orbitor".

In fiecare zi, de luni pana vineri, ora 15, "Cartile Seherezadei" la Radio Romania Cultural.

Daca intr-o noapte de iarna ...

2010-07-20T23:25:00.004+03:00

…un om oarecare ar deschide laptopul, doar asa cat sa-si dezmorteasca mintea obosita de confuzia cotidiana, de haosul prabusit in sine, ce ar incepe sa scrie?
Daca intr-o noapte de iarna ….
.... un cititor plictisit de propria viata, ar alege o carte ca sa-si alunge insomnia si gandurile nefiresc de saltarete la ora aceea tarzie, care ar fi aceea?
Daca intr-o noapte de iarna...
.... o cititoare nehotarata intre “Un veac de singuratate” (a cata oara?) sau romanul lui Italo Calvino, ah, cum se numeste, nu se poate sa fi uitat, doar l-a cumparat sambata dupa-amaiza, cand intalnirea nu mai avusese loc, asa ca a dat o raita prin librariile din centru si, compulsiv, isi cumparase o duzina de carti... ah, da... “Daca intr-o noapte de iarna un calator”... cum si-ar potrivi lumina veiozei?
Daca intr-o noapte de iarna...
.... un calator ar cobori intr-o gara necunoscuta, cu o valiza in mana, de care nu stie (inca) daca trebuie sa se descotoreasca sau s-o poarte (pana cand?) cu el o vreme (asta doar autorul decide), ce ar trebui sa faca?

“Romanul incepe intr-o gara”. Si, dupa prima fraza, omul oarecare, Cititorul, Cititoarea si Calatorul nu vor mai putea sa se dezlipeasca de ceva care nu seamana cu nimic intalnit pana acum. O fictiune nascuta din matematica+o mie si una de nopti + Oulipo (adica, Ouvroir de Literature Potentielle). Un roman? O schema circulara? Zece romane? Caut inca.

In fiecare zi, de luni pana vineri, ora 15, "Cartile Seherezadei" la Radio Romania Cultural

Despre tacerea care vorbeste

2010-07-19T16:57:00.006+03:00

"Chiar daca tace, omul tot comunica", scrie David Le Breton, unul dintre cei mai reputati specialisti in domeniul antropologiei corpului. Imperativul lumii moderne este comunicarea prin toate mijloacele. Reflectia, gandirea cer rabdare, timp, tacere. In sensul modern al cuvantului, comunicarea nu mai lasa timp pentru tacere. A avea rabdare este sinonim cu a pierde ocazia iar o pauza in discursul public lasa loc unor presupuneri deloc magulitoare la adresa vorbitorului. In aceste conditii, care e statutul tacerii azi? Cum se defineste ea in diferite societati, grupuri sociale si culturi? Are tacerea sex? Exista o politica a tacerii? Prin ce mijloace reduce la tacere puterea adversarii sau opozitia?

"Pentru a tacea fara a pierde nimic in fata celuilalt, se cuvine sa-l cunosti in intimitate si sa te simti la adapost de privirea sau de judecata lui. Complicitatea prieteniei sau iubirii ne dispenseaza de necesitatea de a vorbi tot timpul si ne ajuta sa evitam numeroase momente de abandon". Aparut la editura ALL, eseul "Despre tacere" constituie o tentativa de abordare antropologica, o analiza careia i se pot da diferite interpretari. Dar si o ocazie de a intelege mai bine propriile resorturi ale tacerii.

In fiecare zi, de luni pana vineri, ora 15, la Radio Romania Cultural va astept la "Cartile Seherezadei".

Stii sa asculti ca Momo?

2010-07-16T23:33:00.001+03:00

La inceputurile postului de radio Itsy-Bitsy faceam parte din echipa emisiunii "Taraba cu povesti". Aflasem ca se bucurau si copiii dar si parintii de ea. Mama unei fetite mi-a spus odata ca orice ar fi facut la ora respectiva, lasa de-o parte spre a asculta basmele... "Noua, oamenilor mari, nu ne mai spune nimeni o poveste". A fost unul dintre punctele de pornire ale conceptului audio "Cartile Seherezadei".

"Povestea fara sfarsit" a lui Michael Ende m-a ajutat sa "intineresc" interior. A aparut apoi "Momo", basmul despe o fetita orfana, care, impreuna cu Casiopeea, broasca testoasa magica si Profesorul Ora, incearca sa salveze lumea de pericolul Oamenilor Cenusii. Ca si "Micul print", Momo e un personaj cu care copiii se pot identifica iar adultilor le serveste o nepretuita lectie de... dezvoltare personala. Calitatea principala a micutei aparute din senin la marginea orasului, intr-un loc pustiu, ruina unui amfiteatru - este aceea de a asculta. Nu doar cu mintea ci si cu inima. " Momo se pricepea să asculte astfel încît oamenii nehotărîţi şi nedumeriţi se lămureau dintr-o dată foarte clar ştiind ce vor. Sau cei sfioşi se simţeau brusc nestingheriţi şi îndrăzneţi. Sau cei nenorociţi şi amărîţi deveneau voioşi şi plini de speranţe. Iar dacă cineva credea că şi-a greşit viaţa întru totul, că a fost lipsită de sens şi că el e unul printre milioane şi n-are nici o importanţă, putînd fi înlocuit tot atît de lesne ca şi un vas spart ― ducîndu-se şi povestindu-i toate micuţei Momo, îşi dădea seama în mod misterios, încă în timp ce vorbea, că se înşelase amarnic, că printre toţi oamenii el nu exista decît o singură dată, exact aşa cum era, şi că tocmai de aceea era important pentru întreaga lume, în felul său special." Acest talent al ascultarii - deosebeste un actor bun de un cabotin. Nu intamplator, Ende plaseaza aparitia personajului pe ruinele unui fost teatru "pentru oameni saraci".

Despre nepretuita calitate scriu autori consacrati in domeniul psihologiei: Erich Fromm, Jacques Salome, Marshall B. Rosenberg si toate manualele de leadership. Darul vorbirii e ciuntit daca nu e completat de darul ascultarii fara prejudecati, cu toata atentia si simpatia, incercand sa-l intelegi pe celalalt. Esti puternic in masura in care stii sa te deschizi catre aproapele tau. Traind intr-o lume in care toata lumea vorbeste (despre sine) si aproape nimeni nu mai asculta, o lume de Turn Babel, zgomotoasa, infernala, individualista pana la violenta, sa-i citim pe Michael Ende sau pe Antoine de Saint-Exupery echivaleaza cu o mini sedinta de terapie... Deci, crezi ca stii sa asculti ca Momo?

De luni pana vineri, ora 15, "Cartile Seherezadei" la Radio Romania Cultural.

Mesagerii ploii, un Kadare pentru Silviu Purcarete

2010-07-15T21:55:00.002+03:00

Despre Ismail Kadare ne-a vorbit intr-o seara, pe terasa Teatrului National din Craiova, Silviu Purcarete. Era una dintre acele petreceri incantatoare, cand farmecul conversatiei facea sa reverbereze de rasul nostru, jumatate de cartier oltenesc central. Peste branza telemea, ciorchinii de ceapa verde si mititeii aburitori, se discuta despre Orestia si repetitii, se povesteau intamplari sau balbe celebre din turnee, printre care "barbaroasa sangerie" a lui Tudor Gheorghe va ramane in istorie! Silviu, proaspat inscaunat director la Centre Dramatique Limoges, era bombardat de intrebari: cum sunt actorii francezi, cum e teatrul in Franta, ce se mai "intampla in lumea larga", acolo unde el se instalase cu putin timp in urma. Atunci, ne-a vorbit despre eseul lui Kadare, "Eschil sau marele invins". Ne descoperea un colt al "bucatariei" regizorale, al documentatiei (foarte serioase si detaliate) care ii servea drept argument sau doar ca mecanism pentru declansarea imaginilor.

Cativa ani mai tarziu, imi alegeam ca subiect de seminar, la Sorbona, figura corului in tragedia antica. Printre materialele prezentate (casete, fise de lectura) am apelat din nou la Kadare. Nu mica mi-a fost surpriza cand, la finalul sustinerii prelungite, caci imaginile din spectacolele lui Purcarete captasera atentia intregii grupe, profesoara a introdus in bibliografia de curs eseul lui Kadare, necunoscut pana la acel moment colegilor mei.

"Mesagerii ploii", romanul aparut de curand in colectia Raftul Denisei, la Humanitas Fiction, l-am ales astfel, ca un raspuns peste timp, darului literar facut de Silviu Purcarete.

"Cartile Seherezadei" de luni pana vineri, la ora 15, la Radio Romania Cultural.

Profesorul, cu majuscula, din Memorii

2010-07-14T16:14:00.001+03:00

In biografia fiecaruia dintre noi este, sau ar trebui sa existe, figura unui profesor special, care a stiut sa trezeasca bucuria cunoasterii, chiar in conditii complicate. Am facut scoala generala intr-un cartier obisnuit, cu oameni obisnuiti, nici prea saraci, nici prea bogati. Am avut si profesori banali, unii chiar nesuferiti, dar si figuri remarcabile, care m-au ajutat sa inteleg cine sunt. Ai mei m-ar fi vrut inginera, doctorita, economista. Meserii "serioase" si de "viitor". Profesoara de romana, doamna Ulieru, i-a convins ca o sa ma simt mai implinita facand ceva ce-mi place. Asa, am urmat studii umaniste si, mai tarziu, teatru. Doamna Ulieru avea ceva de personaj interbelic. Mereu imbracata spectaculos, cu niste bijuterii enorme pe un trup inalt, de femeie puternica. Glasul ei era bland, oarecum in neconcordanta cu osatura atletica. Vorbea cu pasiune despre Eminescu, Creanga, Caragiale sau Minulescu. Aveam pagini intregi de lecturi pentru vacanta.

Azi, lucrurile sunt foarte diferite. Sunt revoltata cand vad ca profesorii din scoala generala, nu doar ca nu le trezesc copiilor interesul pentru limba si literatura romana (caci nici ei nu-l au) dar nici nu le predau toata materia. Mai mult, le cer copiilor manualele cu doua saptamani inainte de a se sfarsi scoala. Asa ne-am trezit ca nepotul meu a ramas cu aproape o treime din manualul de clasa V-a nepredata. Inteleg ca invatamantul romanesc e si prost platit si prost gandit. Ca artist, insa, stiu ca am jucat sau m-am implicat in proiecte cu plata fie la sfantu` asteapta, fie deloc. Dar, am muncit la aceleasi standarde ca si cand as fi fost platita la greutatea mea in aur. Cu responsabilitate si placere. La teatru, daca joci prost intr-o seara nu moare nimeni si nici nu distrugi viata cuiva. Daca, insa, esti profesor sau medic - de constiinta si indemanarea ta depind vietile oamenilor.

Mai exista profesori de care sa ne putem aminti cu bucurie si recunostinta? Unul ca Nae Ionescu, de pilda, despre care Mircea Eliade, care i-a fost student scrie in Memorii, astfel: " ... nu vorbea ca un profesor, nu tinea o lectie, nici o conferinta. Incepuse o convorbire si ni se adresa direct, fiecaruia in parte, parca ar fi povestit ceva... Era o gandire personala, si, daca te interesa acest fel de gandire, stiai ca n-o puteai intalni altundeva, ca trebuie sa vii aici s-o primesti de la izvor. Omul de pe catedra ti se adresa direct, iti deschidea probleme si te invata sa le rezolvi, te silea sa gandesti".

Daca, in biografia voastra, exista o asemenea figura, sunteti norocosi. Daca aveti copii, stiti deja care ar trebui sa fie modelul unui profesor adevarat!

"Cartile Seherezadei", de luni pana vineri, la ora 15 la Radio Romania Cultural. Emisiunile pot fi ascultate si pe acest blog.

Arta de a guverna sau despre psihologia maselor

2010-07-13T15:04:00.001+03:00

Lucrarea lui Gustave Le Bon, "Psihologia multimilor", scrisa in 1896, ramane la fel de actuala. Autorul este considerat intemeietorul disciplinei psihologiei sociale.
Mulţimile, contrar indivizilor care le compun, spune el, nu au capacitatea unei judecăţi critice. Individul din cadrul unei mulţimi nu mai este el însuşi, ci un automat pe care propria sa voinţă nu-l mai poate dirija. În momentul în care face parte dintr-o mulţime, un individ, chiar dacă este o persoană foarte cultivată, îşi pierde capacitatea de a judeca critic şi se comportă în mod afectiv, având chiar manifestări primitive şi barbare. În consecinţă, judecăţile morale ale unei mase sunt independente de originea sau intelectul indivizilor care le compun.
Mulţimile nu sunt capabile să resimtă decât sentimente simple şi extreme. Opiniile, ideile şi credinţele care le sunt sugerate sunt acceptate sau respinse în bloc şi considerate ca adevăruri sau erori absolute. Le Bon consideră că această caracteristică este specifică tuturor convingerilor care sunt generate prin sugestie (de exemplu, convingerile de natură religioasă) şi nu pe baza unui raţionament.
Mulţimile psihologice sunt credule, sunt capabile să accepte afirmaţiile cele mai neverosimile; de aceea, ele pot fi manipulate acţionându-se asupra imaginaţiei lor. Ca urmare a credulităţii lor, mulţimile sunt uşor excitabile şi nu pot fi convinse prin argumente.
Mulţimile sunt capabile de a acţiona împotriva interesului unora sau tuturor indivizilor care o compun. Mulţimile îşi schimbă foarte încet convingerile de bază.
Mulţimile sunt capabile de asasinate, de incendii şi de multe alte crime. În acelaşi timp, mulţimile sunt capabile de acte de sacrificiu şi de o dezinteresare mult mai ridicate decât cele de care este capabil un individ izolat.
Gustave Le Bon îşi bazează aceste constatări pe numeroase exemple istorice, mai ales pe Revoluţia franceză.

"Cartile Seherezadei" de luni pana vineri, ora 15, Radio Romania Cultural

Spatiul gol, plin de adevar

2010-07-12T15:08:00.001+03:00

In timpul directoratului sau la Teatrul National din Bucuresti,prin 1991, Andrei Serban i-a invitat pe George Banu si Peter Brook la o intalnire cu artistii romani. Pe scena mare a teatrului l-am ascultat pentru prima oara pe cel care facea parte din elita teatrala mondiala. Nu-i vazusem spectacolele dar cineva, care fusese la Avignon, imi povestise Mahabharata, acea indrazneata mizanscena, ce dura 9 ore. Atunci am auzit prima oara teoria regizorului britanic despre "Spatiul gol".

Aproape 10 ani mai tarziu, aveam sa-l cunosc personal, la Paris, in casa muzicianului Marius Constant. Lucrasera impreuna pentru opera Carmen, proiectul ce a revolutionat criteriile de joc, mizanscena si cant. Era o fiinta senina, cu un zambet calm si o ironie subtila in privirea lui asupra lumii. Ne-a invitat sa-i vedem ultimul spectacol al acelui moment, Hamlet, cu Adrian Lester (actorul de culoare al companiei Cheek by Jowl, condusa de Declan Donellan). Theatre des Bouffes du Nord nu e doar un spatiu teatral, ci un fel de "obiectiv turistic", o legenda a Parisului (si a lumii artistice de pretutindeni), un fel de loc magic, incarcat cu energii si istorii speciale. Peretii pictati in rosu-oranj, scena mica, actorii care joaca la jumatate de metru, publicul avizat si deschis la inovatie care face cozi interminabile pentru un bilet in plus, covorul care marcheaza spatiul de joc, m-au facut sa vad spectacolul incarcata cu duble emotii. Intelegeam, pe viu ce inseamna "Spatiul gol" si "teatrul imediat". Tot spectacolul era construit din subtilitatea relatiilor intre personaje, din motivatii surprinzatoare. Nimic artificial, nici un "bibelou", nici un adaos. Era autentic, viu si simplu.

De aceea, recitindu-i eseul, am decis sa ma opresc asupra fragmentului urmator: "oricine e interesat de procesele din lumea naturala, ar castiga foarte mult daca ar studia conditiile muncii in teatru. Descoperirile pe care le-ar face ar fi de departe mai aplicabile societatii decat studiul albinelor si al furnicilor."
Teatrul si viata sunt unul si acelasi lucru, scrie Brook.

"Cartile Seherezadei", in fiecare zi, de luni pana vineri, la ora 15, doar la Radio Romania Cultural

Sa nu pronunti Amos Oz, imi aminteste ceva!

2010-07-11T23:05:00.001+03:00

De obicei era mut ca Blaga, in primii ani de viata. Rar, cand avea chef de vorba, povestea despre iubitele lui. Amintirile, fabricate - mi-am dat seama mai tarziu, cand revenind in conversatii, ele se modificau vizibil - il puneau intr-o lumina de erou oarecum stangaci, tacut, baiat dintr-o provincie saraca de langa Dunare, crescut langa pescari. Parea sa ceara aprobare si reconfirmarea masculinitatii prin povestile, posibil adevarate dar putin probabil reale. Asa se face ca stiam amanunte din viata lui, pe care nu le cerusem niciodata, dar le primeam... ca pe un semn de incredere? Dumnezeu stie ce era in capul lui. Fusesera multe, spunea uneori iar alteori, nu vorbea decat despre una singura. Pun pariu ca, asa cum ma avertizase, are sa continue scenariul, pana la pensie, chiar si cu o droaie de copii pe langa el, fiindca fiinta feminina trebuie dublata, multiplicata, mereu innoita astfel incat sa-i asigure provizie de imagini pentru nopti plictisite si lipsite de gust.

De acest personaj aproape real, desi inventat de el insusi, mi-a amintit Amos Oz, scriitor israelian distins cu numeroase premii, in romanul sau "Sa nu pronunti noapte". Mi l-a recomandat Denisa Comanescu, semnatara colectiei Raftul Denisei, unde a si aparut. Nu pot decat sa-i multumesc!

"Am spus: esti grozav - pentru ca in loc de dezgust am simtit deodata mila pentru tapul asta care a inceput sa imbatraneasca, care se straduieste sa para un lup. Un lup care inspira mila, vulnerabil, nu lup, ci mai mult broasca fara carapace... In clipa aceea mi-l inchipuiam cum fusese la 12 ani: un copil durduliu, neiubit, galagios,lingusitor, straduindu-se fara sa reuseasca sa distreze lumea cand lumea refuza sa zambeasca"...

"Cartile Seherezadei", la Radio Romania Cultural, la ora 15, de luni pana vineri.

1001 de copii ai lui Salman Rushdie

2010-07-08T15:12:00.001+03:00

"Copiii din miezul noptii" este romanul care l-a impus pe Sir Ahmed Salman Rushdie in lumea literara. In prologul cartii, din care am ales un fragment,il vedem pe Saleem Sinai scriind, ca si Seherezada, sub amenintarea mortii. Cifra 1001 sugereaza, dincolo de aura de poveste, infinita multiplicitate a unei identitati nationale indiene si prelungiri anonime ale personalitatii lui Saleem. Dintre cei 1001 copii, doar 581 supravietuiesc iar 420 mor foarte devreme. Aceasta cifra revine in romanele lui Rushdie, care pretinde, intr-un interviu, ca a vrut sa se refere la rata mortalitatii infantile din India.

In fiecare zi, de luni pana vineri, la ora 15, va invit sa ascultati "Cartile Seherezadei", doar la Radio Romania Cultural.

Austrian beauty

2010-07-07T19:13:00.001+03:00

Pe Elfriede Jelinek m-a facut s-o descopar un prieten francez, care adusese cu el de la Paris, romanul ei, "Amantele". L-am citit aproape fara sa-l las din mana, cum nu mi se mai intamplase, probabil, de pe vremea copilariei. Scriitura ei, frusta, necrutatoare si de o luciditate exacerbata are efect de electrosoc. Aceeasi raceala cu care isi trateaza personajele feminine din "Amantele" am regasit-o in "Exclusii". Elfriede are un razboi de dus cu figura materna pe care o detesta - elementele autobiografice sunt puternic exploatate in "Pianista", dar nu numai... Despre mama sa a afirmat ca era "despotica si paranoica". Ca un detaliu, scriitoarea austriaca provine dintr-o familie in care tatal este evreu de origine ceha iar mama, catolica ferventa de origine... romana!

"Noaptea, vaietele mamei patrund din ce in ce mai des pana la urechile sensibile si foarte fne ale fiului adolescent si ale fiicei adolescente. De asemenea, copiii aud adesea ca taticul vrea s-o impuste pe mama pentru pacatele ei conjugale. Rainer nu vede insa decat ca viata mamei s-a scurs fara rost, dar de pacatuit ea n-a pacatuit niciodata, cu cine s-o fi facut la halul in care a ajuns sa arate?"... Fragmentul mi-a amintit de colonelul Franck Fitts, personajul nazist din filmul "American beauty", jucat de Chris Cooper.

In fiecare zi, de luni pana vineri, la ora 15, doar la Radio Romania Cultural, va astept la "Cartile Seherezadei".

Dostoievski, formatorul

2010-07-06T18:05:00.005+03:00

(Crima si pedeapsa,regia Yuri Kordonski, teatrul Bulandra)

Toata adolescenta l-am iubit pe printul Miskin. Debutul meu pe o scena profesionista a fost legat de Dostoievski, din nou, si de Karamazovi, in regia minunatului si prea devreme disparut, Dan Micu. Am ales un fragment din "Crima si pedeapsa" mai ales fiindca montarea lui Yuri Kordonski de la teatrul Bulandra mi s-a parut o esentializare expresiva a acestui roman mai rar citit in vremurile noastre. Cine mai are timp pentru Dostoievski? Cine mai are rabdarea sa descopere, in sutele de pagini, nelinistile, framantarile si pasiunile omenesti, pe care Feodor Mihailovici le construieste cu atata subtilitate? Poate ca nu e tocmai o lectura de vacanta. Dar e, cu siguranta, unul dintre romanele care formeaza o personalitate. De aceea, azi, la ora 15, mi-i amintesc pe Raskolnikov si Sonia. E un fragment menit sa hraneasca ceva ce are nevoie de putina lumina si ajutor: speranta!

Emisiunea "Cartile Seherezadei" poate fi ascultata, de luni pana vineri, ora 15, doar la Radio Romania Cultural.

Radio Romania Cultural - o casa noua pentru Cartile Seherezadei

2010-07-06T14:01:00.001+03:00

Luni, 5 iulie, ora 15. Cartile Seherezadei s-au mutat in casa noua, cu panas si traditie. La Radio Romania Cultural, in fiecare zi, de luni pana vineri, ora 15, voi fi la intalnire. Fragmentele alese sunt o invitatie discreta la reflectie. O portita intredeschisa catre frumusete si adevar, notiuni aproape disparute din cotidian. De ce aleg aceste carti si nu altele? Orice selectie e subiectiva si vorbeste despre autorul ei. M-as bucura sa-mi scrieti despre cartile pe care nu le-ati uitat, la care va intoarceti din cand in cand sau cum va alegeti o carte dintr-o librarie. Prima emisiune de ieri a fost dedicata lui William Golding. Nu neaparat premiul Nobel pentru literatura din 1983 a fost motivul pentru care am ales autorul si volumul "Imparatul mustelor" in traducerea lui Constantin Popescu, aparut in colectia Raftul Denisei, editura Humanitas Fiction. Mi-a placut enorm si romanul sau "Dublu limbaj", pe care as vrea sa vi-l impartasesc la o intalnire viitoare. Ci mesajul, tulburator si fara putinta de tagada.

Unde e fiara, cea care provoaca frica? Si cine are cochilia, simbolul conducatorului pe o insula unde naufragiaza niste copii? Despre putere si control, teama si nevoia de a-i stapani pe ceilalti, despre forta raului nimicitor care dicteaza chiar inocentei, scrie Golding. "Trebuie sa fii brutal. Sileste-i sa faca ce vrei tu". Ai aplicat principiul asta? Atunci ai gasit fiara. Priveste-o cum doarme in inima ta!

Emisiunea poate fi ascultata, in fiecare zi, de luni pana vineri, la ora 15, doar la Radio Romania Cultural.

Pui de Seherezada

2010-05-20T00:18:00.000+03:00

Papucii Seherezadei

2010-05-10T21:35:00.000+03:00

Ca-ntr-un vis din care nu nu mai stii cum sa evadezi, desi toate simturile si micul demon al luciditatii (niciodata adormit) iti spun ca tot ce se intampla e o fictiune inventata de ceva din tine. Asa, deci... Seherezada nu doarme, doar viseaza. O biblioteca vie, cataratoare pe albul imaculat al peretilor casei, ca dintr-o spuma a zilelor lui Vian sau ca cearsafurile ce o urca la cer pe Remedios. Asta e visul recurent al Seherezadei mele. (Suntem atat de multe Seherezade ca trebuie sa specific.) Seherezada cu carti. In seara asta, cartile Seherezadei se aliniaza unduioase si tentante, pentru alegerea nocturna. Sa vedem... Tu, nu... Tu, poate maine ... tu, da... acum... Papucii lui Abu-Cassem. Pe Heinrich Zimmer l-am descoperit singura, in libraria GDS. Rasfoind si citind aproape in intregime prima poveste. Cartile au un fel de seductie care opereaza brusc. Dincolo de bibliografii sau recomandari, cele mai iubite au fost acelea descoperite in dupa-amieze pierdute printre rafturi ticsite.

Jung spune despre Zimmer, mort la doar 53 de ani, ca a fost un "puer eternus - caci moare tanar cel iubit de zei". Profesor si cercetator in domeniul tantrismului, a propus interpretari indraznete ale culturii si filozofiei indiene. Papucii lui Abu-Cassem sau Patru episoade din povestea de dragoste a Zeitei sunt duble povesti, pentru ca, pe de o parte citesti legenda si pe de alta, decriptarea semnificativa. In lumea moderna, lipsita de ritualuri de pasaj si de initiere,"Povestiri despre biruinta sufletului asupra raului" devin semnificative lecturi pentru orice fiinta cu potential evolutiv. Iata un exemplu: "cu papucii lui Abu-Cassem pasim direct intr-una din cele mai cuprinzatoare dintre toate intrebarile referitoare la viata si destinul omului, una din cele pe care India le-a privit fara ezitare atunci cand a formulat concepte precum "karma" si "maya". Tot ceea ce un om aduce in contact nemijlocit cu el insusi din vartejul masei de atomi ai posibilitatilor se contopeste in acelasi tipar cu propria-i fiinta. In masura in care admite ca un lucru il afecteaza, acesta il afecteaza cu adevarat, si, daca e corelat cu cele mai profunde dorinte si teluri, cu temerile si gandurile sale incalcite, el poate deveni o piesa importanta a destinului sau.... Pe de alta parte, si tocmai de aceea, in masura in care te poti detasa de propriile pasiuni si idei, eliberandu-te astfel de tine insuti, esti eliberat automat de toate lucrurile care apar ca fiind accidentale".

Si, vazand zorii zilei mijind, Seherezada, sfioasa, tacu ...

Egiptul meu

2010-02-24T17:42:00.000+02:00

Coregrafii de exceptie

2010-01-04T00:38:00.000+02:00

In memoriam Gheorghe Dinica - "prin cenusa imperiului"

2009-11-10T21:33:00.000+02:00

Decoufle, oricand!

2009-10-27T01:03:00.000+02:00

Persane

2009-09-05T22:14:00.000+03:00

Francis Bacon, Head VI, 1949

Oil on canvas, 93.2 x 76.5 cm (36 5/8 x 30 1/8 in)

Arts Council of Great Britain, London

www.ibiblio.org

Faust cel Miraculos la Edinburgh

2009-08-24T16:48:00.000+03:00

http://www.guardian.co.uk/culture/2009/aug/23/heroine-breakfast-faust-double-art *

Cand l-am vazut prima oara am inteles dimensiunea sentimentului numit de grecii catharsis. La a doua reprezentatie m-am bucurat si mai mult fiindca apreciam cum se cuvenea tesatura de gand, senzatie, culoare, imagine, sunet, fabuloasa interpretare. L-as revedea oricand cu aceeasi bucurie. E un spectacol care nu doar ca-ti ramane intarsiat in pliuri de minte dar te ridica la alt nivel de receptare si asteptare artistica. E unul dintre acelea pe care nu le uiti si tot raportezi la ele ce vezi prin teatre. Si cu ai carei artisti te bucuri ca ai respirat, macar, acelasi aer. Iertat sa-mi fie entuziasmul sau nu, mai bine pune-ti-o pe seama zeilor Apollo si Dionysos. Chiar ei au batut palma cu Purcarete, cu Lia Mantoc, cu Hetty Sturmer, Andu Dumitrescu, Vasile Sirli, Ilie Gheorghe si pour la bonne bouche - cu incredibila Ofelia Popii! Pe semne ca li s-a parut demn de augustele lor spirite!

* - link catre una dintre cronicile ce au insotit turneul Faust al Teatrului Radu Stanca din Sibiu, la Edinburgh

Enluminures

2009-07-31T23:59:00.000+03:00

Cum a devenit Rebecca sotia lui Isaac.

Cuvinte cu care nu vreau sa dorm

2009-07-22T01:03:00.000+03:00

O sfarseala mirosind a lehamite, a prea multe scandaluri in spatiul public, a nesfarsite rafuieli pe usa din spate, o sfarseala, ziceam, se lasa ca un nor radioactiv deasupra noastra. Cum era la Kant? Cerul instelat deasupra noastra si legea morala in noi. Cliseu. Care lege? Care cer? Prin atmosfera patriei mele curg/se preling/zboara ... multe si mici organe. Pe campiile patriei mele se plimba incruntati si bombastici multi si mici dictatori. Cum prinde cate unul un locsor si are in subordinea lui doi-trei amarati de subalterni devine, peste noapte, incarnarea presedintelui defunct. Suntem un popor de spiritisti. Toti avem o legatura "inefabila" cu strigoii. Ziarele si televiziunile patriei mele sunt facute de multi si mici vizionari crescuti in cartiere marginase din orase mici. Orizontul lor se opreste undeva, la cel mai inalt punct al locului, un deal sau doar in pieptul matahalei-sef de banda. Iubirile patriei mele sunt multe si mici povesti cicatrizate prost, dar fara pasiuni si implicari. Iar ce scriu acum nu are nici o pretentie de argumentatie. Sunt doar cuvinte care-mi trec prin cap si in compania carora nu vreau sa dorm.

Cu trotineta printre expresii

2009-07-01T03:42:00.000+03:00

Suna al naibii de bine, in romaneste: "plecat/a cu sorcova". Si, desi semnifica mai curand o fiinta care nu este in "toti boii ei", cel plecat cu sorcova este un om fericit. Nu are, adica, facturi de platit, case de intretinut, responsabilitati multiple si cocosatoare. Are doar o misiune de indeplinit: sa plece de acasa, sa colinde imprejurimile, sa ureze una-alta, dupa posibilitati si dupa cat isi mai aminteste din poezeaua strabuna, sa i se deschida usa si sa primeasca: un ban, un mar, un covrig. Si, pe urma, mai departe. Ca Matul din Tarot. Cel plecat cu sorcova nu e altul decat mielul Domnului. Nu stiu ce imi veni. Cred ca mi s-a facut dor de o calatorie. Cu sorcova. E prea cald, totusi. Da, dar nu isi face romanul iarna car si vara sanie? Asta era demult. Acum iarna nu-i ca vara. Si vitavercea e valabila. Am plecat.

Vanzatorul de ziare de pe Mosilor

2009-05-07T11:35:00.000+03:00

In apropiere de statia de troleibuz e o taraba cu ziare. Ma opresc si intreb despre ultima carte aparuta miercuri, impreuna cu ziarul Cotidianul, "Dublu limbaj" a lui Golding. "E ultima, daca veneati mai tarziu poate ca n-o mai gaseati". "Minunat, - zic- inseamna ca stam intr-un cartier cu multi cititori de literatura." "Nu, doamna, am avut putine. Oamenii cumpara in general pentru copiii lor, in speranta - desarta! - ca la un moment dat, candva, poate vor incepe sa citeasca". "Si, credeti ca asta nu se va intampla?". "Nu, zice el, pe timpurile astea cu siguranta ca nu". Printre titluri vad editia scoasa de Litera cu autori romani. Frumoasa, cartonata, bine gandita. Saptamana asta:"Ingerul a strigat" a lui Fanus Neagu. Imi citeste in privire lipsa de interes. "Nu scrie rau, desi nu e un mare autor, ce parere aveti?", intreaba el. "Pai, nu pot sa scrie toti ca Shakespeare", zic, gandindu-ma la perioada de directorat de teatru a lui Fanus. "Nu, doamna, eu nu cred ca Shakespeare e referinta. Dostoievski, da... La el ar trebui sa se raporteze literatura.". Raman putin descumpanita. Dintr-o data taraba de ziare se muta intr-o biblioteca garnisita cu exemplare pretioase iar barbatul brunet, dolofan si mustacios capata trasaturile unui Bastian Balthazar Bux la pensie. "Multumesc". Si dau sa plec. "Si eu va multumesc, doamna, pentru minunata conversatie". De data asta, chiar ma surprinde. Curtoazia nu mai este o calitate apreciata. Lumea e intoarsa cu susul in jos. La varfuri se bat in mitocanii si mediocritati poleite impostorii, la baza reflecteaza lucid si marginal cei neinteresati de putere. Daca va e dor de putina politete, luati-va un ziar sau o carte de pe Mosilor. Conversatia cu vanzatorul este gratuita si face ziua mult mai suportabila!

Manuscrisul in era digitala

2009-04-26T16:07:00.000+03:00

K sa nu pierdem timpul: lol e un hohot, un emoticon descrie fara nuante o stare, un sms scurt inlocuieste emotia cu eficienta. Cursurile de managerierea timpului si prioritizare au ca unic rezultat o saracire a limbajului, o schematizare a sentimentelor si o singuratate, nici macar aleasa sau asumata. Totusi, la Sotheby`s un manuscris al lui Saint-Exupery se vinde la sume exorbitante. Cel din imagine ii apartine lui Flaubert si este o pagina din Doamna Bovary, gasita pe site-ul www.bovary.fr.

Privesc imaginea cu aceeasi curiozitate cu care, in muzee, ma uit la relicve descoperite in situri arheologice.

Intoarcerea spre literatura

2009-04-19T15:38:00.000+03:00

De cateva luni bune, singura stire cap de afis a mass-media este Criza. Analizata din toate unghiurile, mulsa de tot laptele secret din interviuri cu personalitati mai mult sau mai putin cunoscute, intoarsa pe toate fetele, scrisa de la cap la coada sau invers, asternuta peste mintile oamenilor disperati sa nu-si piarda serviciul si servita in dimineata evaluarii pentru taierea oricarei cereri juste de marirea a salariului, Criza din Romania este motivul perfect justificat al angajatorilor smenari pentru o exploatare legala a resursei umane. Mai mult, devine slogan de vanzare pentru produse culturale de proasta calitate. Ce conteaza ce mai vinzi, atata vreme cat pui eticheta criza/anti-criza/pre-criza/post-criza? Manipulatori grosolani ai unei realitati pe care Romania o traieste de 2000 de ani, cei carora criza le aduce beneficii sunt, fireste, aceia care clameaza cu trompeta impotriva ei.

Partea buna a acestei intoxicatii informationale este ca, dupa ce-ti consumi angoasa dospita la focul marunt, odata incheiat procesul de deznadajduire, te intorci la bunele obiceiuri. Bun, iti spui, ce mi se poate intampla? Imi pierd locul de munca? Daca oricum ma simteam rau acolo, poate ca e o excelenta oportunitate sa incep ceva nou. N-o sa-mi mai cumpar vacanta de 1000 de euro? E splendid toamna in Grecia si costa doar 300. Clientii cer idei, cu plata dupa deliberare? Dau doar o schita si ma mai gandesc daca sa lucrez sau nu pentru ei (criza scoate la iveala comportamentele neloaiale si te ajuta sa te delimitezi de trisori). E momentul cel mai fast sa ma reintorc la literatura, la fictiunea ocolita din cauza implicarii profunde intr-o viata derizorie, de fapt.

Formulari (nu prea) Smart (Fm)

2009-04-08T22:23:00.000+03:00

Imi semnaleaza cativa prieteni ascultatori ai emisiunii modificarea adusa pe site-ul Smart Fm, 107, 3 la emisiunea mea "Cartile Seherezadei". Redau link-ul: http://www.smartfm.ro/emisiuni/Cartile_Seherezadei.html

Iata textul nou aparut:
"Cartile Seherezadei, cu Seherezada
Şeherezada vă povesteşte cele mai frumoase cărţi la Smart FM.
Pret de cateva minute, radioul se transformă într-un covor magic ce te va purta în lumea fantastică a celor 1001 de carti, si te va trimite În căutarea timpului pierdut al lui Proust sau te va iniţiază în Arta de a iubi a lui Erich From.Nu rata nicio poveste! Călătoria către lumea cărţilor are orar fix, ciar acel covor magic te va purta la Smart FM, de luni pina vineri la 10.30, 17.30, 21.30 si 03.30. Sambata si duminica calatoria incepe la 10.30 si 17.30.
Emisiunea prezintă cărţi importante ale literaturii universale: de la Cântarea Cântărilor până la Craii de Curtea Veche a lui Mateiu Caragiale, de la Apărarea lui Socrate de Platon până la Idiotul de Dostoievski, de la Bilanţ de Somerset Maugham până la Un veac de singuratate de Gabriel Garcia Marquez.
Cărţile Şeherezadei completeze fericit îndemnul la lectura şi la preocuparea pentru o viaţă elevată, elemente ce definesc conceptul radioului Smart FM 107.3 - Un Radio Care Te Descopera !"

Asadar, "Cartile Seherezadei, cu Seherezada". Mai, sa fie... Adica, Cinema Paradiso cu Ada Roseti, Taxi Blues cu Dan Alexandru, Vremea legendelor, cu Adriana Leu. Doar Cartile Seherezadei, cu Seherezada. Las la o parte greselile din text, manopera grosolana de taietura intr-un comunicat de presa facut cu 8 luni in urma de un minunat PR, Adina Ionescu. Dar formularea din titlu e la polul opus notiunii de "smart people", e chiar de Giga, de Bula, de personaj din bancurile cu militieni.

Domnule director, inca mai realizez aceasta emisiune, sunt autorul ei si numele meu este Adriana Mocca. Seherezada este un personaj, in caz ca nu stiati, desi ati copiat mot-a-mot de pe Wikipedia. In echipa Smart Fm Seherezada e colega cu Catalin Rosioru, Vlad Toma, Profesor Daniel Barbu. E un amestec interesant. Suna a desen animat. Sau a tranzitie confuza. Reformulati grila? Si cum va suna: Taxi Blues e prezentat de Taxi sau de Blues? Vremea Legendelor o prezinta Vremea sau Legendele? In Ce Tara Traim, prezinta Tara?

Seherezadei i s-ar putea taia capul sau emisiunea. Dar Smart Fm isi da rau cu firma in cap. Si e pacat, ca mai muncesc si oameni isteti acolo!

"La Smart FM povestea este simpla. Dar desteapta." - mai scrie undeva. Fara indoiala, povestea e desteapta. Manevrele insa, nu!

Despre Seherezada

2009-04-02T23:36:00.000+03:00

Suntem facuti din, era sa zic, din ce sunt visele facute… Dar a spus-o Shakespeare acum 398 de ani. Si, nu s-a schimbat nimic intre timp. Visam la fel, iubim la fel, mintim la fel. Ne plac la fel de mult povestile. Cand eram copii, citeam povesti. Sau ni le spunea cineva : o mama, o bunica, o matusa. O femeie, de obicei. Chiar, ati observat cat de putini sunt barbatii care spun povesti copiilor ? Sunt prea ocupati sa conduca imperii, companii, destine. Sa castige bani. Sa taie capete. Sa aiba supusi. Tot din povesti, stim ca o femeie a reusit sa imblanzeasca prin cuvintele si fictiunile ei, urgia sultanului Sahriar. Unde invatase oare Seherezada atatea povesti ? Si, daca azi s-ar repeta situatia, despre ce ar vorbi Seherezada ? Despre criza economica ? Exclus, i-ar sta capul in acelasi loc cu picioarele, fiindca sultanii nu accepta solutii. Despre sex ? Hm, delicat subiect... Sultanii nu suporta femeile care citesc presa glossy cu indemnuri la emancipare. Eu cred ca tot despre carti ar vorbi Seherezada, fiindca singurul loc de pe lumea asta unde o femeie e in siguranta emotionala este ... biblioteca. Hugo a spus undeva « cartile sunt prieteni reci si siguri ». Iar barbatii, desi oarecum vulnerabili in fata unei femei inteligente, ii suporta mai curand o memorie doldora decat un trecut incarcat... de experiente. Sau, poate invers !
Daca eu as fi Seherezada, si daca de bunavointa voastra ar depinde viata mea, azi v-as vorbi despre fericire. Unde am mai auzit despre fericire ? Pai, in cam toate cartile mari.

René Magritte - Paintings - Art in the Picture.com

2009-03-22T17:49:00.000+02:00

René Magritte - Paintings - Art in the Picture.com

O mica aniversare

2009-03-14T18:46:00.000+02:00

Cu 9 luni in urma, aparea din spuma unei conversatii cu bunul meu prieten, Catalin, titlul si formatul unei emisiuni de radio: "Cartile Seherezadei". In septembrie a si demarat, pe postul de radio Smart Fm, 107,3. Mi-a adus in primul rand satisfactia unui pariu aproape imposibil: sa tii ascultatorii 5 minute cu texte din literatura, filozofie, psihologie, poezie... Pare neverosimil si, totusi, se asculta!